Un tânăr poet din Sibiu a câștigat premiul al III-lea la cea de-a XIV-a ediție a celui mai mare concurs din România – Festivalul Național de Arte pentru Liceeni (LicArt). Costel Onofraş are 19 ani, a absolvit Liceul Teoretic „Constantin Noica“ din Sibiu și, din toamnă, va studia la Facultatea de Litere din cadrul Universității „Lucian Blaga“ Sibiu.
LicArt este structurat pe două secțiuni: fotografie și poezie. Concursul este organizat de Clubul „Nouă ne pasă“, inițiat de jurnalistul Radu Herjeu, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi Ministerul Tineretului. Anul acesta, din marele juriu al secţiunii de poezie a făcut parte poetul sibian Radu Vancu, conferențiar universitar la Facultatea de Litere din Sibiu și redactor al revistei „Transilvania“, alături de poetul Răzvan Ţupa și criticul literar Paul Cernat.
Poezia premiată a lui Costel Onofraş:
sights
dumnezeu e o roşcată. pe dianei patru ne amintim zilele
când mângâiam câinele mort, cum au intrat hoţii peste noi
vara trecută. amenda ta la ratb. mirosul portocalelor de crăciun
când vii aici, ai grijă. îţi vor arăta
încercările de a defini depresia: posterul cu maimuţe
semnele unui psihopat în autobuz & eforturile bătrânelor
(un plan concret şi foarte fix)
aşa cum visezi feţe învelite în staniol. la doişpe noaptea
mâinile întinse spun o poveste despre copii care se întind
pe podeaua din bucătărie. o femeie duce un copil într-un cărucior
pe plajă.
aici poţi găsi bilete de metrou din întâmplare
aici personajele noastre preferate se îneacă în cadă