Florin Giubega, subprefectul județului Sibiu a demisionat: „Nu a fost doar o funcție, ci o experiență intensă”

După aproximativ un an și jumătate în funcția de subprefect al județului Sibiu, Florin Giubega a anunțat că își încheie mandatul. Într-un mesaj public, acesta a precizat că perioada petrecută în administrația publică a reprezentat „o experiență intensă”, marcată de provocări profesionale, dar și de realizări care l-au ajutat să se dezvolte.

Sursă foto: Florin Giubega

„Astăzi închei un capitol după o perioadă importantă din activitatea mea în administrația publică. După aproximativ un an și jumătate în funcția de subprefect al județului Sibiu, am decis să închei acest capitol cu responsabilitate și respect față de contextul actual și de cetățeni. Nu a fost doar o funcție, ci o experiență intensă, care m-a pus în fața unor provocări reale și m-a ajutat să cresc, atât profesional, cât și personal. Au fost momente dificile, dar și multe realizări care mi-au confirmat că implicarea contează. Le mulțumesc celor care au avut încredere în mine și m-au susținut pe parcursul acestui drum.

Mulțumesc colegilor din Instituția Prefectului pentru profesionalism, răbdare și colaborare — împreună am format o echipă pe care m-am putut baza. Apreciez în mod sincer colaborarea cu instituțiile publice, autoritățile locale și toți partenerii instituționali. Dialogul și efortul comun au fost esențiale pentru a răspunde cât mai bine nevoilor comunității.

Mulțumesc sibienilor pentru deschidere, pentru încredere și pentru fiecare interacțiune care mi-a oferit o perspectivă reală asupra lucrurilor care contează. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru echilibru, răbdare și puterea de a merge mai departe în momentele mai puțin ușoare. Închei această etapă cu respect pentru toți cei alături de care am lucrat și cu convingerea că munca noastră a avut sens. Rămân implicat în viața publică și dedicat comunității”, se arată în mesajul lui Florin Giubega.