„Florile Oltului“ se culeg la Avrig

Piața Gheorghe Lazăr din Avrig va găzdui, în acest sfârșit de săptămână, cea de-a 45-a ediție a festivalului folcloric „Florile Oltului“.

festivalul-folcloric-florile-oltului_3„Se strâng oamenii cu dorurile puse-n cântec, cu bucuria împletită-n joc, cu strai măiestru scos din lada de comori a neamului să împartă cu noi frumuseți, să ne dăruiască iar clipe de bucurie. Se strâng oamenii să ne aducă aminte de rădăcinile vii ale poporului acestuia și de multele generații care… n-au construit castele, dar au construit un neam. Festivalul Folcloric «Florile Oltului», marcă înregistrată de 45 de ani, aduce din nou pe scenă soliști și ansambluri mai cunoscute sau mai puțin cunoscute, dar toate ducând în jocul și portul lor, în cântec și trăire o parte din spiritualitatea locului de care aparțin. De anul viitor, festivalul va reveni la formatul de «festival concurs de folclor», având astfel ocazia ca scena sa să fie rampă de lansare pentru generații viitoare de artiști, așa cum a fost cu ceva ani în urmă. Unul dintre cei mai îndrăgiți soliști din sudul Ardealului – Robert Târnăveanu – de exemplu, s-a lansat pe scena festivalului de la Avrig“, anunță organizatorii.

Ansambluri și soliști

Sâmbătă, 23 iulie, începând cu ora 18.00, vor urca pe scenă: Ansamblul Folcloric „Bujorel de Bâlea“, Ansamblul Folcloric „Comorile Arpașului“, Raluca Cândea, Denisa Paștina, Ansamblul „Doruleț“ Racovița, Fluierașii de la Jina, Ansamblul „Bocșana“ Reșița, Ansamblul „Codrenii“ din Târzi, Vaslui, Lorena Filipescu și Ansamblul Folcloric „Târnava Mare“. Amfitrionul spectacolului de duminică, 24 iulie, va fi Văru’ Săndel, iar de la ora 18.00 spectatorii sunt invitați să-i vadă pe: Ansamblul „Zăluța“ Bradu, Georgiana Păduraru, Victoria Meițescu, Ansamblul Junii Becleanului, Ansamblul Bocșana, Ansamblul Junii Cetății Rupea, Gheorghiță Radu, Florin Boița, grup de tineri soliști de la Ansamblul Jidvei, Ansamblul Purtata Avrigului și soliștii, Angela Rus. Seara se va încheia cu un spectacol cu lasere Conexiuni.

Evenimentul este organizat de Asociația Culturală Purtata Avrigului, Consiliul Local Avrig și Primăria orașului Avrig.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*