„Fiți mândri că sunteți sădeni!” Mesajul emoționant al primarului Valentin Ivan la finalul anului școlar

Finalul anului școlar a fost marcat la Sadu de emoție, recunoștință și speranță. În cadrul festivității dedicate elevilor, profesorilor și părinților, primarul comunei, Valentin Ivan, a transmis un mesaj de suflet comunității, vorbind despre sacrificiile ultimului an, investițiile în educație și mândria de a aparține unei localități cu o istorie remarcabilă.

sursa foto: Valentin Ivan facebook

În fața elevilor, a cadrelor didactice, a părinților și a părintelui Gheorghe Neagoe, edilul a mărturisit că a privit comunitatea „ca spre o mare și unită familie”, într-un an care nu a fost lipsit de provocări.

Un an al adaptării și al solidarității

Valentin Ivan a amintit că anul școlar care tocmai s-a încheiat a fost unul al sacrificiului și al adaptării. Lucrările de modernizare a școlii au impus mutarea temporară a procesului educațional în alte spații, însă elevii și profesorii au demonstrat că educația înseamnă mult mai mult decât o clădire.

„Elevi, educatoare, învățători, profesori și diriginți — vă mulțumesc din adâncul sufletului. Vă mulțumesc pentru rezistență, pentru adaptare, pentru fiecare zi în care ați demonstrat că școala nu este doar o clădire, ci este spiritul din voi”, a transmis primarul.

Edilul i-a asigurat pe cei prezenți că toate eforturile au meritat și că, din toamnă, copiii se vor întoarce într-o școală complet modernizată și digitalizată, iar cei mai mici dintre sădeni vor beneficia de o grădiniță nouă, cu program prelungit.

sursa foto: Valentin Ivan facebook

„Foișorul de lectură”, lecția unei comunități unite

Unul dintre proiectele care l-au impresionat cel mai mult pe primarul comunei a fost „Foișorul de lectură”, inițiativă care a mobilizat întreaga comunitate și care a devenit un exemplu de solidaritate.

„A fost o explozie de bunătate și unitate care a depășit granițele Sadului și a uimit o țară întreagă. Aceasta este comunitatea pe care mi-o doresc!”, a spus Valentin Ivan.

Mesaj pentru absolvenți: „Purtați cu mândrie locul din care ați plecat”

Un moment aparte al discursului a fost dedicat absolvenților clasei a VIII-a, care se pregătesc să înceapă un nou capitol al vieții.

Primarul le-a amintit că în băncile școlii din Sadu au învățat personalități precum Inocențiu Micu, Samuil Micu, Ioan Piuariu Molnar sau Ioan Hania și i-a îndemnat să privească spre viitor cu încredere și determinare.

„În viață nu veți reuși prin noroc, ci prin determinare, prin angajament și prin responsabilitate față de propriul destin”, le-a transmis acesta.

La final, Valentin Ivan i-a îndemnat pe tineri să nu uite niciodată de unde au plecat și să poarte cu mândrie identitatea locului natal.

„Fiți mândri de voi! Fiți mândri că sunteți sădeni!”, a fost mesajul care a încheiat una dintre cele mai emoționante festivități de final de an școlar din comuna Sadu.

sursa foto: Valentin Ivan facebook

sursa foto: Valentin Ivan facebook