Finest Fashion Fest, în weekend la Palatul Brukenthal din Avrig (P)

În zilele acestui sfârșit de săptămână, județul Sibiu redevine un reper principal al modei vestimentare românești și internaționale, prin găzduirea celei de-a treia ediții a Finest Fashion Fest.

La Palatul Brukenthal Avrig și pe Aleea Celebrităților din Parcul Cetății – Sibiu, vor fi prezenți importanți creatori din domeniul modei, cunoscute modele, precum și oameni de cultură, artă sau din alte domenii de activitate, pentru a participa la unul dintre cele mai importante evenimente dedicate modei ce se organizează la noi în țară, ce propune spectacole în care se va putea percepe foarte ușor combinația și armonia perfectă între istorie, cultură și artă.


Vineri, 11 august, Finest Fashion Fest va debuta la frumosul și cochetul complex baroc Palatul Brukenthal Avrig, locație preferată de mari designeri din lumea modei pentru prezentarea propriilor colecții.

Acesta va fi primul eveniment de anvergură internațională organizat după primirea restaurantului din cadrul domeniului în rețeaua Historic Cafes Routes, una dintre rutele culturale recunoscute oficial de Consiliul Europei.

Cătălin Botezatu este cel mai important creator de modă din România ce va fi prezent la ediția din acest an a festivalului. Spre deosebire de precedentele prezentări desfășurate la Milano, New York sau în alte orașe emblematice pentru lumea modei, celebrul designer a ales Palatul Brukenthal Avrig pentru lansarea noii sale colecții, EPOCH, astfel că evenimentul de la Avrig capătă valențe deosebit de importante.

Pentru găzduirea importantului festival de modă, la fosta Reședință de Vară a baronului Samuel von Brukenthal s-au efectuat pregătiri importante, terasele din preajma maiestuoaselor scări și fântânii arteziene ale Grădinii Franceze, dar și alte locuri ce pot oferi vizibilitate spre podiumul de prezentare, urmând a găzdui „lounge-uri” destinate oaspeților importanți ai evenimentului.

Cu acest prilej, pasionații designului vestimentar și ai gastronomiei de cea mai înaltă clasă, pot participa la cina olfactivă, o experiență senzorială cu adevărat specială, în cadrul căreia preparatele gourmet vor fi combinate cu ingrediente prețioase utilizate în parfumeria de lux.

De asemenea, Corabia Piraților, summer beach barul complexului, va fi pregătit special pentru a putea fi gazda petrecerii de după festival. Pe ritmuri muzicale de vară, oaspeții vor putea petrece până târziu în noapte, alături de binecunoscuți creatori de modă și modelele participante.

La Palatul Brukenthal Avrig, participarea la prezentările din cadrul Finest Fashion Fest este cu intrare liberă, dar oaspeții ce doresc rezervare la cina olfactivă și/sau After Party – Corabia Piraților trebuie să-și achiziționeze bilet de acces, disponibil pe site-ul eventim.ro
Informații suplimentare se pot obține la Palatul Brukenthal Avrig, apelând numărul de telefon ‪0726234417‬, sau prin e-mail, la adresa office@palatulbrukenthalavrig.ro.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*