Turul Colinelor din Bacău a încheiat sâmbătă, 10 octombrie, Cupa României la Șosea 2026. Adrian Brădean (Clubul Sportiv Comunitar Sibiu) a încheiat ultima etapă pe locul 2, acumulând punctele necesare pentru a câștiga competiția la general la Master 3. Iana Balteș a terminat pe 2, la doar o secundă de câștigătoare, în cursa de Elite feminin, reușind un loc 3 la U23 la finalul sezonului, deși a concurat la doar 2 etape. De asemenea, medieșeanul Lorenzo Cătană (CSM Mediaș) a venit pe 4 la Bacău, pentru a încheia sezonul pe un excelent locul 3 la U17! Pe podiumul final al sezonului au mai urcat sibienii Dan Simion – la Master 2, Corina Popa – la Amatori feminin, Mihai Ghișoiu – la Master 1. Veronica Doda a câștigat etapa de la Bacău, la categoria Amatori feminin.
(Dan GREAVU)
Etapa finală s-a desfășurat sâmbătă, 10 octombrie, în cadrul Turului Colinelor Bacău, competiție organizată de ACS Sports Academy Bacău. Programul a inclus curse pe două distanțe principale: traseul lung, de 107,5 kilometri, și traseul scurt, de 51,5 kilometri.
Brădean, campion la Master 3 după un final la limită
La Master 3. Adrian Claudiu Brădean a câștigat competiția cu 236 de puncte, cu opt în fața lui Filip Grigorescu (ACS Bike Squad), care a încheiat cu 228. Ultima etapă a fost decisă la secunde. Grigorescu a trecut linia în 2h55:32, iar Brădean a terminat al doilea, la doar o secundă (2h55:33). A acumulat însă punctele necesare pentru a deveni campion în acest an. Sibianul de la Clubul Sportiv Comunitar a punctat la toate cele cinci etape: 48 la Pucioasa, 40 la Cluj, 60 la Slobozia, 40 la Constanța și 48 la Bacău. Această constanță l-a ținut în față, deși Grigorescu a luat punctajul maxim la Bacău. Tot la Master 3, Marinel Mihai Ilie a încheiat pe locul 4 în general, cu 101 puncte, iar Cornel Silviu Popa pe 7, cu 40.
La Bacău, Marinel Mihai Ilie a încheiat pe 11 la categoria Master 3 și pe 90 la masculin, în vreme ce Cornel Popa s-a confruntat cu probleme și nu a trecut linia de sosire.
Lorenzo Cătană (CSM Mediaș), podium la general U17
Medieșeanul Lorenzo Cătană a fost cel mai rapid dintre cicliștii din județ prezenți la etapa finală de la Bacău. A încheiat pe 4 atât la U17, cât și la masculin și la open, cu timpul de 1h21:07. Primii trei au fost sportivii ACS Olimpic Zărnești: Ianis Daniel Sinu (1h20:21), Flavius Pavel Enescu (1h20:22) și Teodor-Ernest Lemp (1h20:26). În clasamentul general al Cupei, Cătană a terminat pe locul 3, cu 166 de puncte (48 la Pucioasa, 48 la Cluj, 40 la Constanța și 30 la Bacău), după Sinu (188) și Enescu (186). A lipsit din clasamentul de la Slobozia.
Iana Balteș, la o secundă de victorie
Una dintre cele mai spectaculoase performanțe individuale ale zilei a venit de la tura scurtă. Iana Balteș, speranța ciclismului sibian, concurează pentru REMBE | RAD-NET Women / CSU Tg Mureș. A luat startul la Bacău în cursa de Elite feminin și a încheiat pe locul 2, la o singură secundă de câștigătoare, Cătălina Andreea Cătineanu (CSA Steaua București, 1h30:55). Iana a trecut linia în 1h30:56, iar Ana-Elena Gheorghe (CSU Tg Mureș) a completat podiumul în 1h31:00. În clasamentul Cupei, la U23 feminin, rezultatul a însemnat cele 60 de puncte, punctajul maxim al categoriei.
Iana a concurat în doar două etape din cinci, la Pucioasa și la Bacău, și a luat de fiecare dată 60 de puncte. Cele 120 de puncte au adus-o pe locul 3 în clasamentul final al categoriei U23, în urma Anei Elena Gheorghe (234 de puncte) și a Iulianei-Alexandra Cioclu (160, CSU Universitatea de Vest Timișoara).
Ghișoiu, pe podium la Master 1
În cursa lungă, la Bacău, Mihai Ghișoiu (Clubul Sportiv Comunitar Sibiu) a încheiat pe locul 3 la Master 1, cu timpul de 2h55:35. A fost devansat de Iosif Ureche (Super Bike Team, 2h47:33) și Gabriel Ardelean (Tura de Noapte, 2h52:00). În clasamentul Cupei, Ghișoiu a terminat pe locul 3 în general, cu 156 de puncte, după ce a luat 48 la Pucioasa, 60 la Slobozia și 48 la Bacău. Pe primul loc a ajuns Gabriel Robert Armeanu (Club Ciclism Turbo), cu 238 de puncte.
Alți sibieni din clasamentul Cupei
La Master 2, Dan Simion (Clubul Sportiv Comunitar Sibiu) a încheiat sezonul pe locul 2 cu 149 de puncte, în urma lui Petrișor Rădoi (CS Olimpia București), câștigătorul etapei de la Bacău (2h52:45) și al clasamentului general (238). La Amatori masculin, Ilie Glodar (Clubul Sportiv Comunitar Sibiu) a fost al cincilea cu 107 puncte, iar la Amatori feminin, Corina Arina Popa (Clubul Sportiv Comunitar Sibiu) a luat argintul cu 166 de puncte, în urma Mădălinei Jianu (240), chjar dacă nu a participat la ultima etapă. A urcat însă pe podiumul de final de sezon, cu mâna dreaptă imobilizată.
La Bacău, Dan Simion a încheiat pe 10 la categoria Master 2 și pe 65 la masculin, punctând așadar la toate cele 5 runde ale sezonului. Ilie Glodar a sosit pe 12 la categorie și pe 69 la open masculin.
Doda, victorie la amatori feminin
La tura scurtă, la Bacău, Veronica Doda (Clubul Sportiv Comunitar Sibiu) a câștigat proba de Amatori feminin Open, cu 1h30:58, în fața Cosminei Mihaela Colceriu (1h31:00). Pe a treia treaptă a urcat Diana-Andreea Renteu (1h33:32). Doda nu figurează în clasamentul general al Cupei.
La Turul Colinelor Bacău 2026, starturile au fost date din fața Primăriei din Ungureni, iar categoriile au fost repartizate în funcție de vârstă și nivel competițional. Traseul lung a fost destinat categoriilor Elite masculin, U23 masculin, U19 masculin, Master și anumitor categorii de amatori, în timp ce traseul scurt a inclus cursele U17 masculin și mai multe categorii feminine și de amatori.
VEZI aici Clasamentul General final Cupa României la Șosea 2026
Cupa României la șosea este o competiție desfășurată pe parcursul sezonului, în care rutierii acumulează puncte la fiecare etapă. Clasamentul general final reflectă constanța rezultatelor obținute de-a lungul întregului an.




















