„Fiecare secundă contează!”

Câștigătoarea Premiului I al Festivalului „Lucreția Cioban”, Luminița Dejan, va cânta la concertul caritabil „Fiecare secundă contează!” care va avea loc luni, 11 aprilie, începând cu ora 18, la Sala Thalia.

Evenimentul este organizat de studenții de la Specializarea Jurnalism, din cadrul Universității „Lucian Blaga” Sibiu, pentru educatoarea Iuliana Finica care are nevoie de un transplant pulmonar la Clinica din Bonn, Germania. Toate îngrijirile medicale costă 70.000 de euro.

„Facem apel la solidaritate și invităm toți oamenii cu suflet mare să fie alături de artiști și de noi, studenții, pentru a o ajuta împreună pe Iuliana. Fiecare donație contează!”, este mesajul pe care  studenții îl transmit sibienilor.

Pe scenă vor mai urca artiștii: Robert Târnăveanu, Lena Miclăuș, Ionela Pascu, Dorel Savu, Bogdan Cioranu, Ciprian Silași, Paula Medrea, Alina Secășan și Ion Chiș.

Studenții au regizat un clip video cu povestea Iulianei, care poate fi văzut aici: https://www.youtube.com/watch?v=55ZQmHHp1Ms

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*