Clubul Sportiv Comunitar Sibiu a încheiat competiția Triathlon Pantelimon cu un titlu național, două clasări în top 10 la categoriile de vârstă și un moment important pentru viitorul clubului: debutul primilor săi juniori într-o competiție de triatlon.
(Redacția)
Lăcrămioara „Kiki” Teodorescu a devenit campioană națională la categoria F50-54, în cadrul Campionatului Național de Triatlon – proba olimpică, desfășurat la Pantelimon. Sportiva sibiană a avut totodată o clasare foarte bună în ierarhia generală, terminând competiția pe locul 8 la general.
Pentru Kiki, rezultatul reprezintă încununarea unui sezon în care a concurat în probe de anduranță dintre cele mai solicitante. La Pantelimon, proba olimpică a presupus parcurgerea celor trei discipline specifice triatlonului – înot, ciclism și alergare. „Uneori, în spatele unui rezultat se văd doar câteva cifre, un podium și o medalie. Dar eu știu câte dimineți devreme, câte ore de antrenament, câtă disciplină, răbdare și determinare au fost în spatele acestui moment”, a transmis Lăcrămioara Teodorescu după cursă.
Sportiva a ținut să sublinieze că performanța nu îi aparține doar ei, mulțumindu-le antrenorilor, colegilor, familiei, prietenilor, partenerilor și sponsorilor care au susținut-o de-a lungul sezonului.
Liviu Costea și Ștefan Gabel, în top 10 la categoriile lor
CSC Sibiu a avut încă doi reprezentanți în Campionatul Național de triatlon olimpic.
Liviu Costea a terminat pe locul 6 la categoria 45-49 de ani, ocupând poziția 53 în clasamentul general, în timp ce Ștefan Gabel s-a clasat pe locul 8 la categoria 50-54 de ani și pe locul 58 la general.
Rezultatele au completat o zi importantă pentru comunitatea Clubului Sportiv Comunitar Sibiu, care a avut reprezentanți atât în competiția de performanță, cât și în probele dedicate celor mai tineri participanți.
Primii juniori ai CSC Sibiu au luat startul
Poate cel mai important moment pentru viitorul clubului a fost reprezentat de participarea primilor săi juniori la Triathlon Pantelimon.
La start s-au aflat Teodora Beju, în vârstă de 16 ani, și Eduard Petre, în vârstă de 9 ani. Teodora a încheiat proba de Super Sprint, în timp ce Eduard a participat la probele dedicate categoriei sale de vârstă.
Pentru club, debutul celor doi reprezintă mai mult decât două rezultate sportive. Este primul pas al unei noi generații de triatloniști formați în cadrul comunității sportive sibiene. „Poate cea mai frumoasă imagine a acestei competiții pentru mine nu a fost cea de pe podium, ci aceea de a-i vedea la start pe Edi și Teodora, primii juniori ai Clubului Sportiv Comunitar Sibiu”, a transmis Lăcrămioara Teodorescu.
Sportiva consideră că dezvoltarea triatlonului trebuie privită și prin prisma copiilor care descoperă acest sport. „Dincolo de medalii și rezultate, cred că adevăratul câștig este atunci când reușim să deschidem un drum și pentru cei care vin după noi. Când copiii prind curaj să încerce, iar părinții descoperă că triatlonul poate deveni un loc frumos de creștere, disciplină, prietenie și încredere”, a mai spus Kiki.
Pentru Kiki, finalul a fost unul în stilul propriu – cu o săritură peste linia de sosire. „Doar că, de data aceasta, momentul artistic a fost atât de rapid încât fotografilor le-a scăpat. Așa că va trebui să mă credeți pe cuvânt: am zburat puțin peste linia de sosire”, a glumit campioana națională.


















