O fetiță de 10 ani a fost lovită de o trotinetă electrică pe strada Doamna Stanca din Șelimbăr și transportată de urgență la spital. Minora prezintă traumatism cranian și contuzii multiple. A ajuns conștientă la CPU Luther.

Foto: ISU Sibiu
Accidentul s-a produs duminică pe strada Doamna Stanca din Șelimbăr. Fetița, domiciliată în Cisnădie, a traversat strada prin loc nepermis, fără să se asigure, și a fost acroșată de o trotinetă electrică condusă de un tânăr de 20 de ani din Sibiu.
Un echipaj SMURD a intervenit de urgență la fața locului. Minora a fost stabilizată și transportată conștientă la CPU Luther cu traumatism cranian și contuzii multiple.
Polițiștii Biroului Rutier Sibiu continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor accidentului.












