Fetele de argint! ACS Champions Sibiu e vicecampioana României la volei pe nisip

ACS Champions Sibiu e vicecampioana României la volei pe nisip – categoria speranţe (13-14 ani). Daria Ocenic și Cătălina Vasilescu au ajuns până în finală, la Arad, la finalul săptămânii trecute, la Campionatul Naţional de volei pe nisip.

foto: ACS Champions Sibiu

Turneul Final al Campionatului Naţional de volei pe nisip – categoria speranţe (13-14 ani), a avut loc la Arad, în perioada 7-9 iulie, fiind organizat de către Federaţia Română de Volei. A fost prima participare a unei echipe de volei pe nisip din Sibiu într-un turneu final organizat de FRVolei. Într-o competiție cu cele mai bune 12 echipe din țară, Sibiul a fost reprezentat de perechea Daria Ocenic Cătălina Vasilescu.

Suntem vicecampionii României la volei pe nisip!

Un sfârşit de săptămână foarte reuşit al fetelor noastre Ocenic Daria si Vasilescu Cătălina care au reuşit la Arad, în cadrul Campionatului Naţional de volei pe nisip, să obţină medalia de argint! Ne bucurăm nespus de mult şi ne mândrim cu cele două sibience care deşi n-au început de mult să practice acest frumos sport, au reuşit să depăşească echipe cu mai mare experienţă în domeniul voleiului pe nisip.

Felicitări încă o dată fetelor şi mult succes pe viitor!“, a transmis ACS Champions Sibiu.

foto: facebook/acs champions

Până în finală, sibiencele au trecut de CSM Timișoara, CS Westar Arad și ACS ProVolei Arad de fiecare dată cu 2-0, apoi de CS Fan Arad, fiind învinse în finală de echipa reprezentantă a Timișoarei.

Alte două echipe din cadrul clubului joacă în aceste zile la Sibiu în cadrul Campionatului Naţional de volei pe nisip – divizia cadeţi şi cadete. Partidele se desfășoară până mâine 13 iulie în Piaţa Mică din Sibiu, în cadrul evenimentului Sibiu Sands. „Vă aşteptăm să-i susţineţi şi împreună să reprezentăm Sibiul în această competiţie. Le ţinem pumnii celor două echipe sibiene care ne vor reprezenta la turneele finale! Vă aşteptăm alături de noi! Champions Sibiu! Proiect cofinanţat de către Primăria Sibiu şi Consiliul Judeţean Sibiu prin agenda sport.“, arată ACS Champions Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*