Festivalul „Cântecele Munților” revine la Sibiu cu artiști din Europa și America de Nord

Sibiul va găzdui, în perioada 5–10 august 2026, cea de-a 51-a ediție a Festivalului Internațional de Folclor „Cântecele Munților”, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate tradițiilor populare din România. Timp de șase zile, artiști și ansambluri folclorice din Mexic, Italia, Cipru, Republica Moldova, Ucraina, Turcia și România vor aduce în fața publicului spectacole de muzică și dans tradițional, animații culturale și ateliere de dans, organizate în mai multe spații din municipiul Sibiu.

Sursă foto: Primăria Sibiu

Unul dintre cele mai așteptate momente ale festivalului va avea loc vineri, 7 august, când, începând cu ora 18:00, tradiționala paradă a portului popular va străbate strada Nicolae Bălcescu și va ajunge în Piața Mare, unde participanții vor prezenta costume și tradiții specifice țărilor și regiunilor pe care le reprezintă.

Tot în Piața Mare vor avea loc, în serile de 7, 8 și 9 august, de la ora 19:00, spectacole folclorice în aer liber susținute de ansamblurile participante, alături de Junii Sibiului și de interpreți consacrați ai muzicii populare românești. Accesul publicului la toate spectacolele este gratuit.

Festivalul Internațional de Folclor „Cântecele Munților” este organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul-Junii” Sibiu și este cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu, prin Agenda Culturală 2026.