Tochitură țărănească, clătite cu urdă, tartine cu foie gras, piept de rață cu cartofi gratin și sos de Porto, parfait de afine cu sos de căpșuni, cobză din păstrăv afumat, sarmale cu urdă în foi de sfeclă, salată de gălbiori marinați, cârnați sheftalia, kritharaki, prăjitură shiamali – sunt câteva dintre preparatele ce vor face deliciul evenimentelor culinare din cadrul Festivalului Internațional de Folclor „Cântecele Munților” de la Sibiu.
Nu mai puțin de patru evenimente cu specific culinar sunt programate în cadrul celei de-a 44-a ediții a Festivalului Internațional de Folclor „Cântecele Munților”, organizat de Consiliul Județean Sibiu și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul-Junii” Sibiu.
Primul dintre ele – Seara tradițională românească – deschide festivalul, în anul în care Sibiul este Regiune Gastronomică Europeană, iar Junii Sibiului aniversează 75 de ani de activitate. Astfel, miercuri, 31 iulie, ora 20:00, la „Cântecele Munților” se petrece românește, în compania Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” și a soliștilor Robert Târnăveanu, Sînziana Ștefan, Oana Tomoiagă, Gabriel Dumitru, Izabela Tomița, Vlăduța Lupău, Ovidiu Homorodean și Adrian Neamțu. Meniul serii cuprinde lipie cu varză, tochitură țărănească, mămăliguță, salată de castraveți murați și clătită cu urdă și mărar; evenimentul este găzduit de Restaurant „Cămara Boierului” –Hilton; preţ meniu 75 lei/persoană, rezervări la tel. 0269505600, între orele 8-16.
Într-o altfel de ipostază decât cea binecunoscută de promotori ai culturii tradiționale, îi vom întâlni pe Matilda Pascal Cojocărița, Ștefan Cigu și Junii Sibiului, joi, 1 august, ora 20:00, când are loc o serată specială cu cântece de petrecere, romanțe și valsuri. Totul va fi „asezonat” cu prossecco, tartine cu foie gras, somon, brânzeturi franțuzești, duo de mușchi de vită și piept de rață cu cartofi gratin și sos de Porto, parfait de afine cu sos de căpșuni. Evenimentul are loc la Restaurantul Hotelului Hilton; preţ meniu 85 lei/persoană; rezervări la tel. 0269505600, între orele 8-16.
Prieteni dragi din Ansamblul „Arcanul” din Fundu Moldovei aduc frumusețea Bucovinei la Sibiu, căci sâmbătă, 3 august, ora 14:00, sunt gazdele Prânzului bucovinean, organizat la Restaurantul „Cămara Boierului” –Hilton. Meniul cuprinde: preparat din pește afumat cu pâine prăjită, carne cu dulceață de fructe de pădure, cobză din păstrăv afumat, brânzeturi: caș, șvaițer, urdă, sarmale cu urdă în foi de sfeclă, smântână, tocăniță de vițel cu mămăligă de cartofi, brânză frământată, salată de gălbiori marinați, vin, țuică, apă și prăjituri de casă; preţ meniu 80 lei/persoană rezervări la tel. 0269505600, între orele 8-16.
Atmosfera de tavernă poate fi trăită, luni, 5 august, ora 20.00, când Ansamblul „Achna Forest” ne invită la Seara tradițională cipriotă. Pe masă se vor afla brânză halloumi în pâine, humus, taxini, tzatziki, salată țărănească, macaroane la cuptor, tavvas, cârnați sheftalia, kritharaki, baclavale, prăjitură shiamali și înghețată de vanilie. Evenimentul are loc la Restaurant „Grand Hotel” Sibiu; preţ meniu 70 lei/persoană, rezervări la tel. 0743619223, 0774693659.