Salvamontiștii sibieni au fost solicitați în această după-amiază pentru a ajuta o femeie de 63 de ani care a suferit un accident în zona „Acele Cleopatrei”, sub Vârful Negoiu,
„O persoană de sex feminin, în vârstă de 63 de ani, din Brașov, a suferit un accident în zona „Acele Cleopatrei”, sub Vârful Negoiu, după ce a alunecat pe o limbă de zăpadă. În urma căzăturii, victima a suferit un traumatism cranian și leziuni la nivelul membrelor superioare.
Deși accidentată, persoana a reușit să se deplaseze singură până la Cabana Negoiu, unde a fost preluată de echipa Salvamont de prim răspuns. După evaluarea stării victimei, s-a luat decizia extragerii acesteia din zona montană cu ajutorul elicopterului SMURD de la Brașov”, au transmis reprezentanții Serviciului Public Salvamont Sibiu.
Intervenția este in desfasurare, echipa Salvamont Sibiu așteptând sosirea elicopterului
„Reamintim turiștilor că, în această perioadă, în zonele înalte din Munții Făgăraș pot exista porțiuni cu zăpadă persistentă care pot deveni extrem de alunecoase și periculoase”, au ai spus salvamontiștii sibieni.