O femeie de 38 de ani a ajuns la spital în această seară după ce a fost lovită de un autoturism, la ieșirea din Cristian. Victima este în stare gravă, insconștientă.
„Un echipaj SMURD cu medic a intervenit de urgență pe DN1 la ieșirea din Cristian spre Săliște pentru a acorda asistență medicală unei femei lovite de un autoturism.
Femeia în vârstă de 38 de ani este în stare gravă, prezintă multiple traumatisme severe. Aceasta a fost intubată și va fi transportată la UPU Sibiu, inconștientă”, a explicat Slt. Andreea Ștefan, purtător de cuvânt în cadrul ISU Sibiu.
UPDATE: Șoferul vinovat de producerea accidentului a fugit și a fost găsit ulterior pe raza localității Săliște.
„Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii Serviciului Rutier au stabilit că în timp ce conducea un autoturism pe direcția Săliște-Cristian, un conducător auto a acroșat o biciclistă, respectiv o femeie de 38 de ani, din localitatea Săsăuși, care s-ar fi angajat în traversarea neregulamentară a Drumului Național 1, la ieșirea din localitatea Cristian.
După producerea accidentului, șoferul, un bărbat de 46 de ani din Săliște, a părăsit locul faptei, fiind identificat ulterior pe raza localității Săliște, de către polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săliște”, a explicat Alecsandra Rugaci, din cadrul IPJ Sibiu.
Polițiștii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier și pentru luarea măsurilor legale care se impun.












