FC Hermannstadt s-a reunit pentru startul pregătirilor sezonului 2025-2026

Vacanța a luat sfârșit pentru FC Hermannstadt. Luni, echipa sibiană s-a reunit oficial pentru a demara pregătirile în vederea sezonului competițional 2025-2026 din Superliga României.

Foto: Facebook FC Hermannstadt

Sub comanda staff-ului tehnic, jucătorii s-au prezentat la primul antrenament al verii, urmând ca în următoarele zile să efectueze vizita medicală.

Lotul prezent la reunire a fost format din:

Portari: Cătălin Căbuz, Vlad Muțiu, Ionuț Pop
Fundași: Ionuț Stoica, Florin Bejan, Tiberiu Căpușă, Alexandru Oroian, Tiago Gonçalves, Kevin Ciubotaru (revenit de la Unirea Ungheni), Emmanuel Baba Ayine (revenit de la C.S.C. 1599 Șelimbăr), Saeed Isah (revenit de la Metaloglobus)
Mijlocași: Kalifa Kujabi, Toni Ivanov, Dragoș Iancu, Cristian Neguț, Robert Popescu, Ianis Gândilă, Silviu Balaure, Ianis Mihart, Ciprian Biceanu, Alexandru Luca (revenit de la CSC 1599 Șelimbăr), Alexandru Jipa (revenit de la Gloria Buzău)
Atacanți: Aurelian Chițu, Sergiu Buș, Patrick Vuc – jucător care urmează să semneze oficial cu gruparea sibiană

Absenți motivați:
Vahid Selimovic (convocat la naționala Luxemburgului), Ianis Stoica (România U21), Răzvan Călugăr (România U19), Nana Antwi (învoit).

Pe 15 iunie, FC Hermannstadt va pleca într-un cantonament de pregătire centralizată în Turcia, la Bolu, unde va sta până pe 27 iunie. Stagiul va include antrenamente intensive și meciuri amicale în compania unor echipe internaționale.

FC Hermannstadt își propune consolidarea lotului și o pregătire temeinică pentru un sezon în care obiectivul principal va fi o clasare cât mai bună în Superligă.