FC Hermannstadt continuă acțiunea de promovare a fotbalului în școli și licee

Campania inițiată de FC Hermannstadt, de promovare a sportului, în general, și a fotbalului, în mod special, continuă mâine, 12 octombrie.

După ce au fost oaspeții Școlii Gimnaziale „Nicolae Iorga” în urmă cu aproximativ o lună, fotbaliștii sibieni vor fi prezenți, mâine, începând cu ora 13.00, la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din Sibiu, la întâlnirea cu elevii unuia dintre cele mai importante licee din localitate.

„Continuăm această acțiune prin care ne dorim să promovăm sportul și fotbalul în rândul elevilor din Sibiu. După Școala Gimnazială „N. Iorga”, mâine vom ajunge la „Onisifor Ghibu”. Ne face deosebită plăcere să ne aflăm în rândul tinerilor și ne-am bucura dacă, în urma acestor întâlniri, vom avea și mai mulți copii care vor alege să practice un sport”, a declarat președintele clubului sibian, Teodor Birț.

În cadrul întâlnirii de mâine, liceenii vor putea obține autografe și se vor putea fotografia alături de jucătorii echipei FC Hermannstadt, Totodată, fotbaliștii sibieni vor juca împotriva unei selecționate a liceului și vor împărți daruri.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*