FC Hermannstadt a reluat pregătirile pentru noul sezon, sub conducerea lui Enache

Fotbaliștii sibieni s-au reunit, ieri, pe Municipal, pentru un prim antrenament sub comanda noului antrenor, Costel Enache. La startul pregătirilor pentru ediția de campionat 2019/2020 au fost prezenți o parte dintre jucătorii transferați în această vară. Sâmbătă, FC Hermannstadt va susține primul amical.

Printre jucătorii prezenți la reluarea pregătirilor s-a numărat o parte dintre cei care au semnat cu FC Hermannstadt în această vară. Este vorba despre fundașul stânga Sorin Bușu, mijlocașul David Caiado, ambii transferați de la Gaz Metan Mediaș, Srdjan Luchin (ex-Dunărea Călărași), Ousmane Viera (fost la Sepsi OSK Sf. Gheorghe), Ionuț Pop (21 ani), un portar care a evoluat la AS Roma și AS Alessandria, Andrei Cordea, un mijlocaș ofensiv, de la gruparea italiană Novara, și fundașii Paul Oșan și Dacian Dunca, ambii de la ACS Fotbal Comuna Recea. Acestora li s-au alăturat Bogdan Rusu și Radu Criștiu, reveniți după împrumuturile la Petrolul Ploiești, respectiv FC Universitatea Craiova.

„Mai suntem în discuții cu un jucător de atac, care poate juca în spatele vârfurilor, pe toate cele 3 poziții”, a dezvăluit Iuliu Mureșan, directorul executiv al echipei sibiene.

Din lotul pentru sezonul viitor nu vor mai face parte Florin Acsinte, Tiberiu Serediuc, Cătălin Pîrvulescu, Ivan Lendric și Ilja Antonov. De asemenea, oficialii clubului sibian caută soluții în cazurile lui Besart și Filip Jazvic, iar Juvhel Tsoumou este așteptat să li se alăture „alb-roșilor” la mijlocul acestei săptămâni.

„Suntem mulțumiți de transferurile făcute până în momentul de față. Sperăm ca jucătorii veniți acum să se integreze cât mai repede și să facă treabă bună. Ne dorim un sezon mai liniștit decât precedentul, să nu mai trecem prin atâtea emoții”, a declarat președintele clubului sibian, Teodor Birț.

„Le mulțumesc celor care au fost înaintea mea la echipă și îi felicit pentru ceea ce au făcut. Cred că, pentru o echipă nou-promovată, s-a făcut performanță. Să sperăm că vom fi uniți, inteligenți și vom avea resursele necesare pentru a continua linia progresivă pe care a avut-o echipa până în acest moment. Cred că avem cam tot ce ne trebuie, resursele din cadrul echipei și din jurul nostru sunt destul de OK, oamenii participă, încercăm și noi să ne mișcăm rapid, să formăm un lot echilibrat, competitiv și să formăm o echipă care să stea în echilibru, în acest moment, în Liga 1. În momentul acesta, e destul de greu de spus un obiectiv clar. Suntem încă în faza de formare a unui lot. E nevoie de puțin timp, să ne cunoaștem și să știu care e potențialul echipei. În clipa asta nu pot spune un obiectiv precis, dar indiferent de ce se întâmplă, e clar că obiectivul trebuie să fie unul mai îndrăzneț decât ce s-a întâmplat în campionatul trecut. Ce a fost anul trecut, pentru mine e o performanță, dar noi ar trebui să fim mai sus. Sper să fim capabili să și realizăm asta”, a declarat antrenorul Costel Enache.

FC Hermannstadt va susține primul amical din această vară sâmbătă, 29 iunie, pe Stadionul ”Municipal”, cu CSM Școlar Reșița.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Descoperă mai multe la Ziarul Mesagerul de Sibiu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura