FC Hermannstadt a câștigat primul amical al iernii! 3-0 cu prim-divizionara ACS Poli Timișoara

Echipa sibiană a câștigat primul meci de verificare din această perioadă.

Astăzi, pe terenul sintetic din imediata vecinătate a Stadionului Municipal, elevii lui Pelici s-au impus cu scorul de 3-0 în fața formației ACS Poli Timișoara, ocupanta locului 9 în clasamentul Ligii 1 după 22 de etape. Toate cele trei goluri au fost marcate în prima repriză.

Sabin Lupu și Lucian Dumitriu au înscris în primele două minute ale întâlnirii, iar Petrișor Petrescu a stabilit rezultatul final cu un șut din interiorul careului, în minutul 18.

Antrenorii Alexandru Pelici, Eugen Beza și Florin Berța au început meciul cu „unsprezecele”: Cătălin Căbuz – Mihai Stancu, Radu Crișan, Cătălin Pîrvulescu, Claudiu Pamfile – Lucian Dumitriu, Robert Boboc – Sabin Lupu, Cosmin Neagu, Petrișor Petrescu – Ștefan Blănaru. După pauză, FC Hermannstadt a evoluat în formula Horațiu Moldovan – Alexandru Coman, Cătălin Pîrvulescu (Robert Bratu), Radu Crișan, Claudiu Pamfile – Lucian Dumitriu (Marius Cătinean), Petrișor Petrescu (Mihai Stancu) – Olivian Surugiu, Andrei Hergheligiu, Iulian Popa – Alexandru Târnovan.

„Am făcut un joc bun, în special în prima repriză. Probabil și faptul că am întâlnit o echipă din Liga 1 a făcut ca băieții să aibă un plus de determinare. A fost o primă repriză reușită din toate punctele de vedere. În a doua repriză nu am mai avut o posesie foarte bună, ne-am mulțumit să păstrăm rezultatul și să încercăm să prindem echipa adversă pe contraatac. Am dat golurile foarte repede, iar asta ne-a ajutat. Ne dorim să rămânem cu aceeași determinare și în meciurile de miercuri și de vineri, când adversarii vor fi din ligile inferioare, să nu primim o palmă din partea lor. Îi felicit pe băieți pentru atitudine, chiar dacă vin după o perioadă de încărcări. Noii-veniți sunt în grafic”, a declarat antrenorul principal al FC Hermannstadt, Alexandru Pelici.

Echipa sibiană va disputa alte două amicale în această săptămână. Mâine, 24 ianuarie, FC Hermannstadt întâlnește formația Performanța Ighiu, de la ora 15.00, iar vineri, 26 ianuarie, va juca împotriva celor de la ASR Brașov. Ambele partide vor avea loc pe terenul sintetic din vecinătatea Stadionului Municipal.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Descoperă mai multe la Ziarul Mesagerul de Sibiu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura