Astăzi, a fost despre emoție, respect și recunoștință la ISU Sibiu. Familia pompierilor sibieni și-a luat la revedere de la încă doi colegi care, după aproape două decenii de activitate, au încheiat un capitol important din viața lor – cariera în slujba binelui.
Cu demnitate, curaj și devotament, au fost alături de oameni în cele mai grele momente, au scris povești de viață în care mereu binele învinge, cu mâinile muncite și sufletul plin.
În semn de apreciere pentru efortul, dedicarea și profesionalismul de care au dat dovadă, comanda inspectoratului le-a oferit diplomă simbolic pentru frumoasa carieră.
„Să aveți parte de o pensie lungă, liniștită și plină de bucurii! Să vă bucurați de fiecare clipă, așa cum noi ne bucurăm că v-am avut alături de noi în nenumăratele misiuni.
Dragi colegi, nu uitați că veți rămâne mereu parte din familia noastră!”, au transmis reprezentanții ISU Sibiu.