Desene, poezii, eseuri, scrisori și fotografii despre familie – acestea sunt secțiunile unui concurs lansat la Sibiu de Mitropolia Ardealului și partenerii săi. Înscrierile sunt deschise până pe 12 martie, iar premiile vor fi înmânate pe 19 martie, în prezența Mitropolitului Laurențiu Streza.

„Într-o lume grăbită, în care vocile se suprapun, iar sensurile par uneori să se piardă, familia rămâne spațiul în care iubirea nu se stinge, ci se transmite mai departe. Ca un ecou blând și puternic, iubirea trăită în familie nu are hotar.
În acest context, anul 2026 – declarat Anul omagial al pastorației familiei creștine – devine prilej de reflecție și recunoștință față de rolul esențial al familiei în formarea omului. Cu acest gând, Mitropolia Ardealului, Asociația „Sinaxa Educațională”, Organizația Tinerilor din Sibiu și Colegiul Național „Octavian Goga” din Sibiu au lansat concursul „Familia: Ecoul iubirii care dăinuie”, o invitație sinceră adresată tinerilor de a se opri din ritmul cotidian și de a privi spre locul autentic al creșterii: familia”, transmit organizatorii.

Concursul își propune să valorifice experiențele personale și să încurajeze exprimarea creativă a iubirii familiale prin cuvânt, culoare sau imagine.
Cine poate participa?
Concursul se adresează mai multor grupe de vârstă:
-
Elevii din clasele I–IV
-
Elevii din clasele V–VIII
-
Elevii din clasele IX–XII
-
Elevii cu cerințe educaționale speciale (CES)
-
Tinerii cu vârsta între 19–35 ani
Secțiuni de concurs:
-
Desen – „Culorile căminului meu”
-
Poezie – „Rime printre amintiri”
-
Eseu/Compunere – „Lecții de viață în pridvorul familiei”
-
Scrisoare/Jurnal – „Gânduri din cufărul cu amintiri”
-
Fotografie – „Clipa oprită în iubire”
Calendar:
Perioada de înscriere: 12 februarie – 12 martie 2026
Festivitatea de premiere va avea loc joi, 19 martie 2026, în Aula Facultății de Teologie „Andrei Șaguna” din Sibiu, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului, care va susține și o conferință dedicată acestei teme.
Trimiterea lucrărilor:
concurs.familia.ecouliubirii@gmail.com
Participarea este gratuită, iar cele mai reușite lucrări vor fi premiate și promovate în scop educațional și cultural.
Concursul reprezintă mai mult decât o competiție – este o chemare la autenticitate, la memorie și la recunoștință. Fiecare familie are o poveste, iar acest demers își propune să ofere un spațiu în care aceste povești să fie rostite, împărtășite și păstrate.
Regulamentul concursului poate fi găsit aici:
https://drive.google.com/file/d/1c92E8S3bk3yH04RgLX0odxsnCMamcLLP/view?usp=sharing











