„Faceți loc, faceți loc, ACS pe primul loc!“

ACS Mediaș a reușit cea de-a 6-a victorie consecutivă în seria a 9-a a Ligii a 3-a și a trecut pe primul loc în clasament. A învins ACS Industria Galda, scor 1-0, și a profitat de pasul greșit al liderului Unirea Ungheni, care a cedat la Metalurgistul Cugir, scor 1-2.

foto: ACS Medias

Medieșenii au început în formula: Fabio Blaga, Vlad Antonio, Cristian Maxim, Cristian Avram, Răzvan Trif, Benjamin Hanzu, Cătălin Tineiu, Gabriel Țala, Emmanuel Baba, Denis Ursu și Cristian Pajco.

A fost un meci de luptă, cu elevii lui Mihai Ianc la cârma jocului, încercând să desfacă apărarea pe trei linii propusă de oaspeți. Au fost puține faze de poartă, însă ACS a reușit să-și apropie victoria printr-un gol marcat în minutul 36. Cristian Pajco a fost faultat în careu, iar Răzvan Trif a transformat lovitura de pedeapsă.

În urma acestui rezultat, ACS Mediaș a preluat șefia seriei, cu 19 puncte. În etapa viitoare va întâlni Unirea Ungheni, în deplasare.  

„Sincer să fiu, după promovarea din Liga a 4-a în Liga a 3-a, nu mă așteptam ca, după 8 etape, să fim pe primul loc. Chiar dacă jocul de astăzi nu a fost unul foarte, foarte bun, iată că suntem o echipă puternică, una care și când nu joacă bine, câștigă.“, a declarat după meci Ionuț Buzean, președintele grupării medieșene.

REZULTATE ȘI CLASAMENT

sursa: FRF

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*