Expoziția lui Ștefan Câlția a adus arta mai aproape de sibieni: 20 de ateliere creative la Mănăstirea Ursulinelor

Pe lângă expoziția „Transilvania | Extravaganza”, găzduită de Mănăstirea Ursulinelor din Sibiu, spațiul a devenit și locul unui amplu program educațional construit în jurul lucrărilor artistului Ștefan Câlția.

Sursă foto: Ovidiu Matiu/Ana Negoiță

Programul special „Între imagine și trăire” a reunit peste 20 de ateliere dedicate copiilor, adolescenților, adulților și seniorilor. Participanții au fost invitați să descopere arta prin mișcare, sunet și joc, dar și prin exerciții de reflecție și creație. Atelierele coordonate de Alessia Spagli, muzician, alături de Kristina Rațiu Demuth, art-terapeut, Catrinel Dragomir, psihoterapeut, și Iris Irina Dancu, muzicoterapeut, au inclus desen, pictură, colaj, modelaj și muzică.

Programul a urmărit să facă arta accesibilă unor categorii cât mai diverse de participanți. La Mănăstirea Ursulinelor au ajuns copii și adolescenți din centre de plasament, copii din familii aflate în evidența serviciilor sociale, copii din comunități rurale, precum și persoane vârstnice din Sibiu.

Atelierele au fost coordonate de Dimitrie Gora, artist și membru al comunității persoanelor hipoacuzice, oferind participanților un cadru adaptat pentru întâlnirea cu arta și lucrările lui Ștefan Câlția.

Sursă foto: Ovidiu Matiu/Ana Negoiță

Programul a fost realizat cu sprijinul partenerilor Asociația De Poveste, Centrul de Zi pentru Persoane Vârstnice Sibiu, Centrul de Plasament pentru Copilul cu Dizabilități Turnu Roșu și Centrul Multifuncțional de Servicii Sociale Sibiu.

În paralel cu activitățile dedicate grupurilor vulnerabile, au fost organizate ateliere pentru comunitatea sibiană și pentru grupuri venite din Alțâna, Șona și Făgăraș.