Programul „Anii Drumeției” invită publicul să descopere una dintre cele mai frumoase tradiții din Mărginimea Sibiului, care preced Învierea Domnului, în cadrul unui eveniment special organizat sâmbătă, 4 aprilie, sub îndrumarea ghidelor Adela Dadu și Georgiana Tara. Evenimentul propune o experiență completă de primăvară, care îmbină drumeția în natură cu participarea la Viftania, un obicei unic păstrat cu sfințenie în comunitatea din Rășinari, în ajunul Floriilor.

sursa foto: Anii Drumeției
„Sâmbăta Floriilor, cunoscută și ca Sâmbăta lui Lazăr, are o semnificație aparte pentru comunitatea frumoasei comune de la poalele Munților Cindrel. În această zi, localnicii păstrează un obicei unic, Viftania, un ritual cu rădăcini adânci, care marchează Învierea lui Lazăr și deschide, simbolic, drumul către Sărbătoarea Paștilor”, transmite ghida Adela Dadu.

sursa foto: Anii Drumeției
Participanții se vor întâlni în Cisnădioara, unde vor avea ocazia să viziteze Târgul de Paște al producătorilor locali, urmând ca apoi să pornească într-o drumeție peste dealuri spre Rășinari. Traseul oferă nu doar peisaje spectaculoase, ci și prilejul de a descoperi povești despre multiculturalitatea zonei și despre conviețuirea dintre români și sași.
Ajunși în Rășinari, participanții vor explora specificul satului și vor vizita Biserica Sfânta Paraschiva, urmând să ia parte la momentul central al zilei, Viftania.

sursa foto: Anii Drumeției
„Copiii ies pe străzi într-o paradă impresionantă a costumelor populare, cântând Viftania, un moment viu, autentic, care adună întreaga comunitate rășinăreană. Vom avea și un moment al Ansamblului «Călușerii» din Rășinari”, arată, la rândul său, ghida Georgiana Tara.
Tradiția include sfințirea ramurilor de salcie, care sunt apoi duse în biserici și la morminte, într-un gest simbolic de continuitate și credință, transmis din generație în generație.
Experiența este completată de elemente gastronomice locale, participanții urmând să se bucure de preparate tradiționale de post, precum pită cu zacuscă, simplă și delicioasă, exact așa cum se face în sat.
Traseul este unul de dificultate redusă, măsoară aproximativ 10 km, iar întreaga experiență se va întinde pe durata a aproximativ 6 ore.
Pentru detalii suplimentare și înscrieri, accesați pagina programului: www.aniidrumetiei.ro











