Există o nevoie acută de carte nouă în limba română dincolo de Prut

Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, continuă campania de strângere de carte în folosul comunităților rurale și mic-urbane din Republica Moldova. Proiectul va avea în vedere, de asemenea, colectarea de cărți destinate comunității românești din Ucraina (Cernăuți). Sibienii sunt invitați să doneze cărți noi (editate după anul 2020) la sediul central sediul central al Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu și în filialele acesteia.

FOTO: Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu

Campania „DAR de CARTE și dePARTE” este organizată ca urmare a încheierii unui acord de parteneriat între Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României și biblioteca publică sibiană, instituție culturală care se bucură de susținerea financiară a Consiliului Județean Sibiu.

Acordul prevede derularea unei serii de proiecte culturale în Republica Moldova, la Chișinău și în alte localități, proiecte care au în vedere interacțiunea culturală între cele două țări, prin acțiuni care să contribuie la îmbunătățirea nivelului educațional al comunităților din statul vecin, mai ales în zone în care accesul la acțiuni și resurse educaționale este mai restrâns: donații de carte, expoziții, diferite activități educative sau artistice.

„Există o nevoie acută de carte nouă în limba română dincolo de Prut și am constatat acest lucru în timpul schimburilor culturale pe care le-am avut în ultima perioadă. Românii de acolo doresc să citească literatură nouă, să aibă contact cu limba română scrisă, să își educe copiii în limba maternă și să le ofere acestora resursele necesare pentru a crește în spiritul românismului. Din păcate, accesul la volume noi scrise în limba română este destul de scăzut și dificil pentru mulți dintre oamenii de acolo. În acest sens, dorim să ne mobilizăm și să strângem cât mai multe volume de carte destinate acestor comunități din Republica Moldova și zona Cernăuți. Cu speranța că acest dar al nostru va aduce o picătură de mai bine în viața românilor de acolo, lansăm acest apel public de colectare de publicații cât mai noi, tipărite în ultimii 4-5 ani, dacă este posibil, pentru a le transmite semenilor noștri. De ce carte nouă? Pentru că există români dincolo de Prut care au o sete extraordinară de a citi literatură contemporană în limba română actuală, iar accesul la astfel de resurse este adesea limitat – și vorbim de regiuni întregi defavorizate sau vulnerabile. Situații similare experimentează și populația românească din Ucraina, care se confruntă acum cu tensiunea războiului și pentru care cartea în limba maternă poate însemna alinare și speranță. Știm că sibienii sunt oameni solidari și generoși și vor se vor alătura demersului nostru.” – transmite Răzvan C. Pop, managerul bibliotecii publice sibiene.

Publicațiile donate se colectează, pe tot parcursul anului, la sediul central al Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu (str. George Barițiu, nr. 7) și în filialele acesteia din Sibiu (Filiala Bâlea – Str. Bâlea, Bl.9; Filiala Hipodrom – str. Rahovei, nr. 14; Filiala Valea Aurie – str. Luduș, nr. 9, bl. 31; Filiala Vasile Aaron – str. Semaforului, nr. 19) și din Cisnădie (str. Țesătorilor, nr. 6, Cisnădie).

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*