Euro sare din nou la 4,56 lei

De mai de două săptămâni, cursul euro s-a așezat în jurul pragului de 4,56 lei, nivel care pare a fi agreat de către BNR, după ce guvernatorul său a afirmat de mai multe ori că leul nu are foarte spațiu de manevră (apreciere) în acest an.

Media euro a urcat de la 4,5573 la 4,5637 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat între 4,559 și 4,565 lei iar cotațiile de la ora 14:00 erau de 4,562 – 4,565 lei. Reamintim că în urmă cu circa două săptămâni euro a atins maximul ultimilor aproape cinci ani de 4,5729 lei.

Conform dealerilor bancari, leul este afectat de politica fiscală şi salarială a guvernului, ceea ce a făcut ca acesta să se decupleze de la tendința de apreciere care s-a manifestat în cazul celorlalte monede din regiune.

Reamintim ca la sfârșitul săptămânii trecute un raport al FMI semnaliza că România îşi va deteriora finanţele publice în următorii ani dacă va continua să majoreze salariile la stat şi să reducă taxele şi impozitele

La rândul lor, analiștii reuniți în CFA România se aşteaptă la o creştere a cursului euro, pe termen lung, de la 4,5 la 4,6 lei, o tendință asemănătoare urmând a fi preluată și de dobânzile la lei, atât pe termen scurt sau lung.

Cursul dolarului american a urcat de la 4,0641 la 4,0822 lei, iar cotațiile lui din piața valutară au fluctuat între 4,077 și 4,085 lei.

Moneda elvețiană stagna pe piețele internaționale între 1,089 și 1,09 franci/euro, astfel că media ei a urcat ușor, de la 4,1860 la 4,1875 lei.

În regiune, moneda poloneză stagna la 4,169 – 4,189 zloți iar cea maghiară la 307,4 – 308,1 forinți.

În absența investitorilor de pe Wall Street și a celor de la Londra, care s-au aflat ieri în vacanță, perechea euro/dolar se tranzacționa la valori apropiate de cele înregistrate vineri, 1,1162 – 1,1189 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14.00​.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*