Escapade în aer liber! A început Târgul Național de Ecoturism – VIDEO

În acest weekend, Muzeul ASTRA devine gazda ediției a VI-a a Târgului de Ecoturism. Pasionații de natură și aventură vor găsi oferte tentante pentru escapade în aer liber pe perioada verii.

„A început Târgul Național de Ecoturism! Trăiește o primăvară & o vară într-o drumeție adevărată!” – este invitația celor de la muzeu.

Sâmbătă seara, pe 18 mai, „călătorim într-o drumeție” a muzicii bune, într-un concert Subcarpați, cu intrare liberă (ora 20:30).

Cea de-a VI-a ediție a Târgului de Ecoturism, primul și singurul eveniment de profil din județul Sibiu, este organizată, în cadrul programului „Anii Drumeției”, inițiat și finanțat de către Consiliul Judetean Sibiu.

Evenimentul se desfășoară în perioada 17-19 mai, în zona Târgului de Țară și Aleea Pivelor din Muzeul ASTRA, în intervalul orar 12:00 – 18:00, vineri si duminică si în intervalul 12:00 – 24.00, sâmbătă, 18 mai, când de la ora 20.30 trupa Subcarpați va concerta pe scena de pe lac, iar intrarea va fi gratuită.

În cadrul târgului de ecoturism va fi prezentată oferta de primăvară-vară a operatorilor locali pentru activități recreative și sportive, echipamente și servicii conexe.

Târgul este dedicat pasionaților de activități și experiențe autentice în aer liber și operatorilor din zona turismului sustenabil.

Zona Târgului de țară din Muzeul ASTRA a fost aleasă drept locație a Târgului de Ecoturism cu intenția expunerii și prezentării ofertei de vară pentru toți cei care doresc să ia parte la astfel de activități.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*