Eroii de serviciu

Patru salvatori SMURD au ajutat o femeie să-și aducă pe lume copilul până să ajungă medicul la fața locului. Cei trei subofițeri și voluntarul care au participat intervenție s-au descurcat exemplar.

f

foto: ISU Sibiu

Era aproape ora 03.00 dimineață când pentru Punctul de Lucru Avrig dispeceratul a anunțat că echipajul SMURD trebuie să se deplaseze de urhență în localitatea Porumbacu de Sus, unde o doamnă de 34 de ani, sarcină luna a 9-a – prezintă contracții puternice.
Apelul a fost imediat preluat de Jonatan, Andrei, Radu și Rebeca, care au pornit într-un suflet spre locul solicitării. Simultan, la fața locului a început deplasarea și un echipaj cu medic.
Când au ajuns în Porumbacu de Sus, în poarta casei erau așteptați de un bărbat, vizibil emoționat și neliniștit. „ Ce bine că ați ajuns! Intrați! Soția mea nu se simte bine, are dureri mari, cred că va naște…”, le-a explicat salvatorilor.
Intrați în casă, au găsit-o pe mamă foarte încordată, având contracții puternice, iar după câteva momente membranele s-au rupt.
„Haideți să ne întindem, vă rog, suntem aici, vă ajutăm și în curând va ajunge și medicul”, i-au spus femeii. Odată întinsă pe pat, în câteva clipe nașterea a și început. După câteva minute, bebelușul se născuse, era o fetiță care plângea cu toată puterea, anunțându-și venirea pe lume.
La scurt timp mama și fetița au fost preluate de echipajul cu medic și transportate la maternitate, ambele fiind stabile datorită promptitudinii și profesionalismului colegilor noștri.
„Felicitări, sergent major Popa Jonatan, sergent major Ciulea Andrei, sergent major Cîrciumaru Radu și voluntar SMURD Popa Rebeca, pentru modul exemplar în care ați intervenit pentru a aduce pe lume un suflet! Vă dorim mult succes în toate misiunile viitoare!”, le transmit colegii de la ISU Sibiu, celor patru salvatori.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*