Energie eficientă și pentru Jandarmeria Sibiu

Inspectoratul de Jandarmi Județean Sibiu a recepționat obiectivul de investiții finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, respectând țintele propuse în vederea atingerii scopului acestui proiect, al cărui contract de finanțare a fost semnat la data de 27 martie 2018.

FOTO: Jandarmeria Sibiu

Proiectul “Creșterea eficienței energetice a pavilionului principal al I.J.J. Sibiu”, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020 este implementat de către Inspectoratul de Jandarmi Județean Sibiu și are o valoare totală de 8.197.778,32 lei din care 4.032.676,52 lei reprezintă finanțare nerambursabilă.

Programul Operațional Regional 2014-2020 este implementat la nivel național de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene) în calitate de Autoritate de Management, iar la nivel regional de către Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, organism intermediar al programului ce monitorizează implementarea acestui proiect în Regiunea Centru.

Proiectul este prevăzut a se derula în perioada 27.03.2018 -31.12.2023, iar obiectivul acestuia este creșterea eficienței energetice a pavilionului principal, având în vedere respectarea cerințelor specifice principiilor dezvoltării durabile și egalității de șanse.

Investițiile realizate prin acest proiect, pentru îmbunătățirea performanțelor energetice ale pavilionului principal, au vizat anveloparea termică a clădirii, utilizarea unor surse alternative de producere a energiei termice și electrice, reabilitarea instalației de iluminat, înlocuirea corpurilor de iluminat și modernizarea spațiilor de lucru.

Impactul proiectului este îmbunătățirea calității mediului înconjurător și creșterea eficienței energetice, economisirea cantității de energie pe termen mediu și lung, scăderea costurilor cu energia și reducerea emisiilor de CO2.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*