Festivitatea de absolvire a promoției 2026, „GAUDEAMUS”, va avea loc în data de 10 iunie, în Piața Mare din Sibiu, începând cu ora 14:00. Evenimentul reunește, ca în fiecare an, comunitatea academică a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu și a Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu.

Foto: Mesagerul de Sibiu
Sute de absolvenți, cadre didactice, reprezentanți ai autorităților, părinți și prieteni sunt așteptați să participe la ceremonia caracterizată prin emoție și solemnitate, marcând finalul unui important parcurs educațional.
Intrarea absolvenților în Piața Mare va avea loc între orele 13:30 și 13:45, pe acordurile muzicii militare, într-un moment festiv dedicat promovării promoției 2026.
Ceremonia este programată să se încheie în jurul orei 15:10, cu intonarea imnului „Gaudeamus” și momentul simbolic al aruncării tocilor în aer, tradiție a absolvirii care marchează începutul unei noi etape în viața tinerilor absolvenți.
În cazul apariției unor condiții meteorologice nefavorabile, organizatorii vor anunța în cel mai scurt timp o eventuală modificare a locației. Indiferent de vreme, reprezentanții instituțiilor organizatoare transmit că spiritul festiv al „Gaudeamus” va rămâne neschimbat.













