Elias Drăgan, debut de vis în LNBM

5 minute și 49 de secunde i-au fost suficiente pentru a impresiona întreaga suflare a baschetului românesc. La doar 16 ani, Elias Drăgan (CSU Sibiu) a fost aruncat în luptă, aseară, la Ploiești, în meciul din Liga Națională de baschet masculin, debutul său în cea mai importantă competiție internă fiind unul cât se poate de fericit: 9 puncte realizate și victorie CSU decisă în ultimele secunde! „La început am avut un pic de emoții, dar am reușit până la urmă să le depășesc la scurt timp după ce am intrat pe teren. Mi-am zis în gând că o să dau totul pentru acest meci. A fost o energie foarte frumoasă! Aș mai vrea să fiu în această echipă, vibe-ul e foarte fain“, a declarat Elias Drăgan, la finalul partidei.

foto: captura video

Cu Jay Threatt și Marc Loving doar pe foaie, fiind accidentați, antrenorul CSU Sibiu Tomas Rinkevicius a fost din nou curajos și inspirat, apelând la tânărul de la U18, adus la echipa mare pentru acest joc. Iar Elias Drăgan a fost extraordinar!

În nici 6 minute pe parchet, Drăgan a reușit să înscrie 9 puncte. A înregistrat un procentaj de 75 la sută din acțiune (3/4) și 50 la sută de la linia de libere (1/2). A marcat o dată din căciulă, de două ori de la distanță (din 3 aruncări), și a transformat una din 2 libere. De remarcat că 5 puncte au fost realizate în sfertul decisiv, în condițiile unui joc extrem de echilibrat.

La început am avut un pic de emoții, dar am reușit până la urmă să le depășesc la scurt timp după ce am intrat pe teren. Mi-am zis în gând că o să dau totul pentru acest meci. A fost o energie foarte frumoasă! Aș mai vrea să fiu în această echipă, vibe-ul e foarte fain“, a declarat Elias Drăgan, la finalul partidei.

Elias Drăgan a crescut la școala de baschet a Alpha Sport Team Sibiu, sub comanda antrenorilor Alexandru Hulpuș și Darko Pandurovic, fiind component al echipei câștigătoare a titlurilor naționale la U13 și U14 și vicecampioană la U12.

Final de infarct. „Vulturii“ se impun la Ploiești!

Reamintim, CSU Sibiu s-a impus la Ploiești, aseară, într-un meci din cadrul etapei a 17-a a Conferinței B a Ligii Naționale de baschet masculin, scor final 89-87 (24-26, 23-12, 24-24, 18-25). Gruparea sibiană are asigurată prezența în Top10, în ultima etapă din prima fază a campionatului urmând să joace în Sala Transilvania, sâmbătă 20 ianuarie, cu lanterna CSM 2007 Focșani.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*