Elevii de la școala 4 au învățat despre reciclare de la studenții AFT

Elevii clasei a III-a de la Școala Gimnazială nr.4 au avur ocazia să afle mai multe despre reciclare și economia circulară de la studenții Academiei Forțelor Terestre.

Foto: Facebook AFT Sibiu

„Colectivul Cercului de Economie teoretică și aplicată din cadrul Facultății de Științe Economice și Administrative a Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, coordonat de lect.univ.dr. Cristina Bătușaru, a organizat o activitate cu tema „Importanța economiei circulare în cadrul societății contemporane”, la care au fost invitați să participe elevii clasei a III-a C, ai Școlii Gimnaziale nr. 4 din Sibiu, aflați în derularea programului „Săptămâna Verde”.

Foto: Facebook AFT Sibiu

În cadrul atelierelor de lucru organizate, elevii, receptivi, creativi și implicați, au învățat cum se realizează reciclarea corectă a deșeurilor, care sunt câteva dintre metodele de reutilizare a lucrurilor și materialor ce nu ne mai sunt de folos și transformarea lor în resurse valoroase sau obiecte noi, contribuind astfel la construirea unei lumi mai sustenabile.

Foto: Facebook AFT Sibiu

Astfel de activități educaționale sunt benefice pentru un viitor mai verde, iar această inițiativă este un pas semnificativ în această direcție, elevii fiind cei care vor deveni cetățeni responsabili și conștienți de impactul nostru asupra mediului înconjurător” au transmis reprezentanții AFT Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*