Scăderea semnificativă a numărului de elevi din ciclul gimnazial a determinat luarea deciziei de desființare a acestui ciclu de învățământ din cadrul Școlii Gimnaziale Râu Sadului. Începând cu anul școlar următor, elevii vor urma cursurile la Școala Gimnazială „Samuil Micu” din Sadu.

Sursă foto: Râu Sadului
Decizia are la bază, în primul rând, numărul foarte redus de elevi înscriși în ciclul gimnazial, precum și necesitatea organizării unui proces educațional eficient și sustenabil.
Potrivit autorităților, mutarea elevilor la unitatea de învățământ din Sadu are ca obiectiv asigurarea continuității școlare în condiții corespunzătoare și oferirea unui cadru educațional adaptat nevoilor elevilor.
Pentru a facilita accesul copiilor la noua unitate de învățământ și pentru a evita dificultățile legate de deplasare, transportul elevilor va fi asigurat cu microbuzul școlar. Acesta va circula dimineața pe ruta Râu Sadului – Sadu, iar la finalul programului școlar va efectua cursa de retur, Sadu – Râu Sadului.











