Anul a început în forță pentru elevii de la Studio Canto „Domy Music Star” din Sibiu. Șase tinere interprete s-au întors acasă cu premii importante obținute la două concursuri naționale de prestigiu.
(Maria-Antonia OANA)

Sursă foto: Studio Canto DOMY MUSIC STAR
La festivalul „Pandurii lui Tudor”, desfășurat la Drăgășani, în județul Vâlcea, trei sibience au reușit să obțină Premiul I. Este vorba despre Sara Maria Oancea, în vârstă de 9 ani, din Șelimbăr, Ștefania Emilia Bota, 10 ani, din Sibiu, și Sofia Secuianu-Bălescu, 13 ani, tot din Sibiu.
Rezultate foarte bune au fost obținute și la concursul „VoiceUp”, organizat la București. Jessica Maria Coțofană, 9 ani, din Avrig, a câștigat Trofeul categoriei, Izabela Maria Ghiorghiță, 10 ani, din Avrig, a obținut Premiul III, iar Sara Hanț, 11 ani, din Sibiu, s-a clasat tot pe locul al treilea.

Sursă foto: Studio Canto DOMY MUSIC STAR
Sute de premii importante
Tinerele artiste studiază canto, muzică ușoară, la Palatul Copiilor din Sibiu și la Studio Canto „Domy Music Star”, sub îndrumarea profesoarei Dominique Simionescu.
„Cele două concursuri sunt primele din acest an, urmând o perioadă plină de evenimente și competiții pentru elevii sibieni. În anul 2025, elevii lui Dominique Simionescu au adus pentru Sibiu 288 de premii, participând la zeci de concursuri și evenimente”, au transmis reprezentanții Domy Music Star.











