Andreea Roșca, elevă în clasa a XII-a la Liceul Teoretic Axente Sever din Mediaș, debutează în sezonul 2026 al Campionatului Național de Viteză în Coastă. Medieșeanca, legitimată la CSM Mediaș la secția de Automobilism Sportiv, a concurat pe Transalpina, la prima etapă a sezonului, la bordul unui Renault Clio, în categoria juniorilor.

Foto: Liceul Teoretic Axente Sever din Mediaș
„O nouă ediție a Campionatului Național de Viteză în Coastă a debutat vineri 8 mai pe Transalpina. Ne referim aici la prima etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă (CNVC) 2026, intitulată Transalpina Rânca Challenge. Este vorba de o competiție de automobilism în care fiecare concurent urmărește să obțină cel mai scurt timp pe un traseu de asfalt cu diferență de nivel parcurs în urcare.

Foto: Liceul Teoretic Axente Sever din Mediaș
Ca și în urmă cu un an, la startul acestei ediții se află și Andreea Rosca din clasa a XII-a Științe Sociale. Axentista noastră este legitimată la CSM Mediaș la secția de Automobilism Sportiv și s-a aflat la debutul Campionatului Național de Viteză în Coastă, concurând pe o mașină Renault Clio la categoria 6B, rezervată juniorilor.
„Prima cursă din acest sezon a fost mai mult decât un simplu start, a fost o adevărată provocare. Am avut emoții, momente de nesiguranță și frici pe care a trebuit să le înfrunt, dar tocmai asta a făcut această experiență atât de importantă. Cu fiecare urcare, am simțit că îmi depășesc limitele și că încep să capăt tot mai multă încredere în mine. Cel mai frumos sentiment a fost că, încet-încet, eu și mașina începem să ne înțelegem și să devenim o echipă. Este doar începutul sezonului, dar plec de la această primă cursă mai puternică, mai încrezătoare și mai motivată ca niciodată” ne-a mărturisit sportiva medieșeană.

Foto: Liceul Teoretic Axente Sever din Mediaș
Visul axentistei noastre este să devină un pilot experimentat, să calce pe urmele unchiului ei Florin Roșca și să aibă cât mai multe competiții la activ. Cea mai mare provocare în acest an pentru Andreea va fi însă examenul de Bacalaureat de luna viitoare. Îi dorim mult succes sportivei legitimate la CSM Mediaș și cât mai multe victorii în domeniul sporturilor cu motor.

Foto: Liceul Teoretic Axente Sever din Mediaș
Campionatul Național de Viteză în Coastă se desfășoară sub patronajul Federației Române de Automobilism Sportiv și fiecare sezon competițional cuprinde cel puțin 6 etape. În acest an se vor mai desfășura etape la Brașov, Harghita Băi, Reșița, Sinaia și Râșnov”, informează Liceul Teoretic Axente Sever din Mediaș.











