Eforturi supraomenești! 14 pacienți, salvați într-o ZI prin transplanturi! Patru pacienți, operați la Cluj.

14 pacienți au primit o nouă șansă la viață prin transplanturi de succes, într-o singură zi. Medicii din toată țara, inclusiv de la Cluj, s-au mobilizat exemplar pentru a le oferi pacienților o viață mai bună.

Foto: Monitorul de Cluj

Trei familii îndurerate au fost de acord să doneze organele unor persoane iubite, ca să ajute alți 14 bolnavi să ducă o viață mai bună. Medicii din mai multe județe ale țării, inclusiv din Cluj, s-au mobilizat pentru a face acest lucru posibil, scrie Monitorul de Cluj.

„DA pentru VIAŢĂ! Şansa la viaţă pentru unii dintre semenii noştri depinde de decizia altor oameni de a fi de acord să le ofere această şansă. La Satu Mare, Oradea şi Suceava, trei familii îndurerate au găsit puterea de a oferi altor semeni darul vieţii. Trei vieţi frânte pentru care medicii nu au mai putut face nimic au adus o nouă şansă la viaţă altor oameni aflaţi în suferinţă. Donarea de organe înseamnă VIAŢĂ!”, a transmis Agenția Națională de Transplant.

Potrivit sursei citate, la Spital Clinic Județean de Urgență Bihor – Oradea s-a încheiat sâmbătă, 14 octombrie, cea de-a 18-a prelevare de organe şi ţesuturi din cadrul acestei unităţi sanitare de la începutul anului, de la un donator olandez în vârstă de 71 ani. „Datorită familiei donatorului, care şi-a găsit puterea de a face gestul altruist pentru donarea de organe, alţi 5 oameni necunoscuţi au primit o nouă şansă la viaţă prin transplanturile de ficat, rinichi şi cornee”, a transmis ANT.

Patru vieți salvate la Cluj

În aceeaşi zi, la Spitalul Judetean de Urgenta Satu Mare, a avut loc o complexă intervenţie chirurgicală de prelevare de organe şi ţesuturi, de la un pacient în vârstă de 67 ani, aflat în moarte cerebrală în urma unui AVC hemoragic. Pentru intervențiile de prelevare au fost prezente echipele chirurgicale de la Institutul Clinic Fundeni pentru ficat și Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca pentru rinichi. Astfel, la Centrul de Transplant Hepatic al Institutul Clinic Fundeni încă două vieți au putut fi salvate în urma intervenţiilor realizate. La Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal – ICUTR Cluj alți patru pacienți au primit șansa la o viață mai bună datorită transplanturilor renale.

Tot în decursul zilei de sâmbătă, 14 octombrie, la Spitalul Judetean De Urgenta Sf. Ioan Cel Nou Suceava, a avut loc o prelevare de organe, de la un donator în vârstă de 57 ani. Pentru intervențiile de prelevare au fost prezente echipele chirurgicale de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe „Sf. Spiridon” pentru ficat și Spitalul Clinic Dr. C I Parhon, Iași pentru rinichi. Astfel, la Centrul de Transplant Hepatic al Spitalului Clinic de Urgență Sf. Spiridon Iași, încă o viață a putut fi salvată în urma intervenției realizate, iar la Spitalul Dr. C.I. Parhon din Iași, alți doi pacienți au primit șansa la o viață mai bună datorită transplanturilor renale. Mulțumim cu profund respect familiilor donatorilor pentru gestul nepreţuit, gest ce demonstrează că, prin bunătate şi iubire, oamenii pot schimba destine şi înfăptui minuni pentru semenii lor.  De asemenea, mulţumim tuturor echipelor de medici şi asistenţi care fac posibilă salvarea celor pentru care transplantul reprezintă unica şansă la viaţă”, a transmis agenția.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*