Educație pentru dezvoltarea armonioasă a adolescentelor, la Biblioteca ASTRA

Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu se alătură proiectului „Rețaua Fetelor Neînfricate”, dezvoltat de Fundația Progress și dedicat tinerelor cu vârste cuprinse între 10 și 16 ani. Programul își propune să contribuie la dezvoltarea armonioasă a adolescentelor prin educație, activism și creșterea respectului de sine.

foto: Arhivă

Derulat prin intermediul bibliotecilor publice sau şcolare, acesta completează parcursul educațional al fetelor cu informații cheie care sunt abordate în mai mică măsură la școală: educație pentru sănătate, căutarea identității, anxietate, comunicare asertivă, bullying, discriminare, activism civic, independență financiară, meseriile viitorului, fake news și fact checking, încălzireglobală, trafic de persoane și abuzuri sexuale asupra minorilor.
Temele de discuție sunt prezentate de către specialiști în domeniu sub formă de podcasturi, iar noțiunile sunt fixate prin activitățicreative și jocuri. La finalul acestui parcurs, fetele vor organiza un eveniment civic care adresează o nevoie comunitară identificată de ele.
Înscrierea în proiectul „Rețeaua Fetelor Neînfricate” derulat la Biblioteca ASTRA Sibiu se realizează prin completarea unor fișe de înscriere la Compartimentul Carte pentru Adulți (str. G. Barițiu, nr. 7, etaj 4).

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*