Performanță remarcabilă pentru sportul școlar sibian. Echipa de fotbal feminin U18 a Colegiului Național „Octavian Goga” Sibiu a obținut locul al II-lea la Olimpiada Națională a Sportului Școlar – Fotbal feminin U18, urcând pe podiumul național după un parcurs impresionant.

susa foto: CNOG Sibiu
Rezultatul confirmă valoarea unei echipe care a demonstrat ambiție, disciplină, spirit de echipă și determinare, reprezentând cu succes atât colegiul, cât și județul Sibiu la cea mai importantă competiție școlară de profil.
Distincție individuală pentru Maria Băilă
Pe lângă performanța colectivă, competiția a adus și o recunoaștere individuală de prestigiu pentru Maria Băilă, elevă în clasa a XI-a D la Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu, care a fost desemnată cea mai bună jucătoare a turneului.
Distincția recompensează evoluțiile excelente ale sportivei pe parcursul competiției și reprezintă o confirmare a talentului, seriozității și inteligenței sale de joc.
„Este o distincție extraordinară, obținută într-o competiție națională puternică, și o recunoaștere a talentului, seriozității, inteligenței de joc și forței interioare pe care Maria le-a arătat pe teren”, au transmis reprezentanții Colegiul Național Octavian Goga Sibiu.

susa foto: CNOG Sibiu
Vicecampioane naționale după un parcurs impresionant
Conducerea colegiului a felicitat întreaga echipă pentru rezultatul obținut, subliniind că medalia de argint este rodul unei munci constante și al unei pregătiri riguroase.
„Este un rezultat deosebit, care vorbește despre ambiție, disciplină, spirit de echipă și multă muncă. Felicităm din inimă elevele noastre pentru determinarea cu care au reprezentat colegiul, pentru curajul de pe teren și pentru bucuria pe care au adus-o întregii comunități CNOG”, au transmis reprezentanții instituției.
Meritul profesorului Raul Mihaly
Succesul echipei este legat și de activitatea profesorului coordonator, Raul Mihaly, căruia conducerea colegiului i-a adresat mulțumiri speciale pentru implicarea în pregătirea și susținerea echipei.
„În spatele acestei reușite se află și implicarea, profesionalismul și dăruirea domnului profesor coordonator Raul Mihaly, director adjunct al CNOG Sibiu, căruia îi adresăm mulțumiri și felicitări pentru modul în care a pregătit, susținut și motivat echipa”, se arată în mesajul transmis de colegiu.
Aprecieri au fost adresate și inspectorului școlar Mircea Galață pentru sprijinul acordat echipei pe parcursul competiției.
Mândrie pentru comunitatea CNOG
Performanța obținută de echipa feminină de fotbal și premiul individual câștigat de Maria Băilă reprezintă una dintre cele mai importante realizări sportive recente ale Colegiului Național „Octavian Goga” Sibiu.
„Dragi fete, suntem mândri de voi! Ați demonstrat că performanța se construiește prin pasiune, unitate și încredere. Ați dus numele Colegiului Național «Octavian Goga» Sibiu pe podiumul național și ne-ați oferit un motiv sincer de bucurie”, au transmis reprezentanții colegiului.













