E oficial. Magazinele, obligate să vândă la preț redus sau să doneze alimentele înainte de data expirării

Consumatorii vor putea beneficia de preţuri reduse la alimente înainte de data expirării, iar procedura prin care organizaţiile neguvernamentale pot să primească produse care nu au grad mare de perisabilitate va fi simplificată, scrie Monitorul de Cluj.

Foto: Arhivă Mesagerul de Sibiu

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea pentru reducerea risipei alimentare, o iniţiativă legislativă adoptată la finalul lunii trecute de Camera Deputaților.

Noi măsuri pentru stoparea risipei alimentare

În România se pierd anual 2,55 milioane de tone de alimente care ar putea ajunge, de exemplu, la miile de copii care încă se culcă, zilnic, flămânzi. Lupta împotriva risipei alimentare face ca alimente care, altfel, ar ajunge la groapa de gunoi să devină resurse.

Noul cadru legislative aduce mai puţină birocraţie prin simplificare procedurii prin care organizaţiile neguvernamentale pot să primească alimente atunci când acestea nu au un grad mare de perisabilitate.

De asemenea, va exista o platformă naţională de raportare a datelor cu privire la risipa alimentară de la operatori, creată şi gestionată de către Ministerul Agriculturii.

În plus, magazinele, restaurantele, cantinele, autorităţile care gestionează şi ele alimente vor fi obligate să aplice cel puţin două măsuri dintre cele enumerate de lege înainte să arunce alimentele la gunoi.

Printre măsurile care pot fi implementate de operatorii economici sau autorităţi se numără:
Reducerea preţului la alimente înainte de data expirării;
Donarea alimentelor;
Transferul alimentelor pentru a putea fi refolosite pentru mâncarea animalelor;
Folosirea alimentelor la compost.

Unul dintre obiectivele principale ale legii constă în respectarea țintelor asumate de către țara noastră: înjumătățirea pe cap de locuitor a risipei alimentare până în anul 2030.

Studiile arată că între 30% și 50% din mâncarea pe care românii o cumpără ajunge la gunoi, în fiecare lună.

La nivelul Uniunii Europene, anual se aruncă 60 de milioane de tone de deșeuri alimentare, adică 131 de kilograme de persoană.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*