După mai multe luni de pauză, zborurile directe Cluj–Tel Aviv revin din 7 septembrie 2026! (CP)

Aeroportul Internațional Cluj, Consiliul Județean Cluj şi compania aeriană Wizz Air aduc vești bune legate de noile oportunități de călătorie pentru pasageri şi anunță astăzi reluarea zborurilor directe spre Tel Aviv (Israel), începând din 7 septembrie 2026.

Foto: Aeroportul Intenațional Cluj

Zborurile directe spre Tel Aviv vor fi operate de pe Aeroportul Internațional Cluj cu două frecvențe pe săptămână, în zilele de luni și vineri, în baza următorului program de zbor:

Destinație Dată Zile de operare Program de operare
 

Tel Aviv (TLV)

 

7 septembrie 2026

 

Luni și Vineri

 

Cluj-Napoca 05:40- TelAviv 08:35

 

Tel Aviv 09:30- Cluj-Napoca 12:40

 

Tel Aviv este o destinație urbană vibrantă de pe coasta Mării Mediterane, unde modernitatea se îmbină cu istoria, cultura și spiritul inovator al orașului. Cunoscut pentru arhitectura Bauhaus din Orașul Alb, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO, pentru cartierul istoric Jaffa, plajele sale întinse și atmosfera cosmopolită, Tel Aviv oferă o varietate de experiențe, de la muzee, galerii de artă și gastronomie mediteraneană până la relaxare la malul mării și viață de noapte. Accesul este facilitat de Aeroportul Internațional Ben Gurion, situat la aproximativ 15–25 km de oraș.

Alin Tișe, Președintele Consiliului Județean Cluj, a transmis cu această ocazie:Reluarea zborurilor directe Cluj-Napoca – Tel Aviv reprezintă un pas important pentru conectivitatea și dezvoltarea economică a județului Cluj. Această rută facilitează legăturile dintre comunități, susține turismul și mediul de afaceri și creează noi oportunități pentru investiții și schimburi comerciale. Consiliul Județean Cluj va continua să susțină dezvoltarea și modernizarea aeroportului, precum și extinderea conectivității aeriene, pentru ca județul nostru să rămână o destinație atractivă pentru investiții, turism și dezvoltare economică.”

Viorel Federiga, Președintele Consiliului de Administrație al Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluja precizat următoarele:„Aeroportul Internațional Cluj rămâne un motor de dezvoltare al regiunii iar eforturile sale de creştere a conectivităţii regiunii, sunt astăzi concretizate prin reluarea zborurilor spreTel Aviv și apreciem decizia operatorului aerian Wizz Air de a opera zborurile spre această destinație îndrăgită.

David Ciceo, Directorul General al Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj a adăugat: „Reluarea zborurilor spre Tel Aviv, începând din 7 septembrie 2026, este un moment așteptat de pasagerii Aeroportului Internațional Cluj, după o perioadă de aproximativ șase luni în care această rută a fost suspendată în contextul situației geopolitice din regiune. Tel Aviv este o destinație de tradiție de la Cluj-Napoca, care completează rețeaua de peste 60 de rute a aeroportului clujean. Suntem convinşi că destinaţia Tel Aviv şi Israelul ca ţară vor continua să se bucure de aprecierea pasagerilor noștri și a celor din întreaga Transilvanie, având în vedere unicitatea ei ca ofertă în regiune.“

În prezent, Wizz Air oferă aproximativ 40 de destinaţii de pe Aeroportul Internațional Cluj,dar pasagerii auposibilitatea de a alege pentru călătoriile peste60de destinații regulate, spre aproximativ25 de țări din Europa și Orientul Mijlociu.

Observație: Orarul de zbor reprezintă orele locale de aterizare/decolare.

Pentru bilete și rezervări accesați www.wizzair.com