Invitatul special al Zilelor Medicale ale Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu, pentru susținerea conferinței „Suntem ceea ce gândim”, alături de Mihaela Stroe, a fost Dumitru Constantin Dulcan, renumit medic neurolog și psihiatru, autor a numeroase cărți și studii, ce abordează medicina din perspectivă holistică, lucrarea care i-a adus celebritatea fiind „Inteligența Materiei”.
FOTO și interviu: Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu
Pentru că locurile puse la dispoziție în sala mare a Cercului Militar, timp de două seri consecutive s-au dovedit a fi prea puține în raport cu numărul sibienilor care și-ar fi dorit să participe la conferință, Prof.Univ.Dr. Dumitru Constantin Dulcan a acordat un interviu în care a abordat unele subiecte de interes, precum capacitatea de autovindecare, puterea iertării și a rugăciunii, precum și capacitatea de a motiva sau automotiva în direcția dobândirii unor tipare de gândire pozitivă.
Interviul complet poate fi vizionat aici: https://www.youtube.com/watch?v=M3unZ5eo_eE
Care considerați că sunt mecanismele de declanșare a autovindecării? Credeți că funcționează pentru orice boală? Se poate vindeca orice boală cu puterea creierului?
Da, chiar și cancerul. Pot să vă dau exemplu o doamnă care a avut un cancer de sân și căreia un om inteligent i-a spus ca timp de 6 luni să vizioneze doar filme care să o distreze, care să o facă să râdă, numai filme vesele, nu unele triste, cu crime etc. După 6 luni nu mai avea nimic. Deci, ca să înțelegeți, fiecare stare psihică are un substrat de ordin biochimic. Chimia aceea este în funcție de sentiment – dacă urăsc, dacă sunt stresat, dacă ma îndoiesc, atunci chimia este o chimie de stres și nu obții nimic. Dimpotrivă, dacă ai o pace interioară, o minte care îți trimite efluvii de lumină spre toate celulele tale și mai ales spre zona respectivă, aceea poate să fie urmată de o vindecare. (…)
Când ai o boală, nu te revolta contra ei! Omul stresat se vindecă foarte greu!
Deci, oamenii religioși, calmi, liniștiți, optimiști au mult mai mari șanse de vindecare. Contează enorm ca optimismul să înlocuiască scepticismul. Oamenii cu anxietate, cu frică – își scad șansele de vindecare, pentru că se autointoxică cu stresul lor – stresul înseamnă o chimie nefavorabilă sănătății. Prin urmare, omul stresat se vindecă foarte greu. (…) Primul lucru, când ai o boală, nu te revolta contra ei. Nu spune: „de ce eu?” Asta este, și tu ești om ca oricare altul și poți să o faci. Dimpotrivă, consider că atitudinea ar trebui să fie de mulțumire pentru faptul că ni s-a dat acea boală, pentru că se spune că e mai bine să îți rezolvi aici problemele. De fapt, ce înseamnă o boală? Înseamnă un conflict în conștiință – pe care cel mai bine este să îl rezolvi aici, nu în altă dimensiune. Deci, nu te revolta. Asta este, te-ai îmbolnăvit – spunem Mulțumesc, Doamne! o să o duc și pe asta cum voi putea. Nu vă puteți imagina câtă pace, câtă liniște, poate aduce această chimie a vindecării. Pentru a fi sănătoși este strict necesar să facem pace cu noi înșine, pace cu ceilalțti și să nutrim în permanență speranța de bine. Altfel, pierim.
De obicei oamenii se mobilizează și fac schimbări abia după ce se produce o criză, o traumă, o boală sau o tragedie. Întrebarea este „de ce să așteptăm”? Cum putem face să generăm schimbările necesare înainte să avem de suferit?
Îmi vine minte acum un răspuns imediat: necazul e cel mai bun învățător. Evident că ar trebui să fim conștienți de ceea ce avem de făcut, iar aici sunt două lucruri. Ne propunem ceva conștient sau suntem într-o dubitație – nu știm – e bine, nu e bine să facem ceva. Pe cine ascultăm? Ne ascultăm conștiința, ascultăm creierul sau mai există și o instanță care poartă adevărul? Ei, există.
Când avem o îndoială, cea care deține capacitatea de a ne da decizia este inima
Adică, suntem într-o derută. Nu știm, și întrebăm conștiința. Dar conștiința nu poartă întotdeauna adevărul de care am eu nevoie, pentru că prin mintea noastră trec o groază de lucruri: și bune, și mai puțin bune. Cea care deține capacitatea de a ne da decizia este inima. Inima, care corespunde, cumva, subconștientului. Afectele țin de cord, de inimă. Eu, studenților mei, le spuneam: dacă vrei să ții minte, ai două posibilități – ai planul cognitiv, rațional, ideea în sine – dar ca să reții ceea ce ți-ai însușit pe cale cognitivă, rațională, vino cu afectul, cu un sentiment – folosește culori care să te atragă, care să îți placă, fă scheme plăcute sau leagă-l de un eveniment. Practic, tradu ceea ce vrei să faci în plan rațional, adu-l în plan afectiv și bucură-te de realizarea lui. De exemplu – vreau o casă, e o rațiune – dar dacă mă gândesc cum vreau să fie casa mea, să fie așa, să fie așa, dintr-o dată ajungi să te bucuri de ea și să o vezi cu ochii tăi – adeseori acea casă ți-o realizezi.
Ați menționat, iată, tehnica vizualizării – acea gândire în avans cu privire la un lucru, pentru ca acesta să poată fi îndeplinit. Cât de importantă este aceasta? Dați-ne câteva repere pentru a face acest lucru într-un mod care să funcționeze.
Răspunsul simplu este că subconștientul are forța să și facă. Complicat este cât trebuie să persiști în idei. Cercetătorii domeniului spun că nu foarte mult, ci este suficient să îți repeți aceeași dorință de câteva ori pe zi. Practic, în exemplul menționat la întrebarea anterior – să vezi casa aceea și să mulțumești ca și când dorința ar fi deja împlinită. Și la o rugăciune este important să mulțumești. Pentru că în momentul în care ceri, nu ai energia care întâlnește gândul. Când spui însă „mulțumesc” pentru împlinire, abia atunci aduci energia care împlinește. De exemplu, sunt bolnav și fac o rugăciune ca să mă vindec, ei bine, în momentul în care eu mi-am exprimat dorința pentru sănătate, mulțumesc pentru vindecare. Am adus energia vindecării. Dacă rămân numai la asta: „Doamne,te rog să mă faci bine”, mă va face, dar nu știu când. Eu cred cu tărie că aceată capacitate de a mulțumi, de a fi recunoscători proniei pentru tot ceea ce primim, înseamnă foarte mult.
Joe Dispenza susține că puterea rugăciunii poate modifica nu doar prezentul și viitorul, ci și trecutul. Ar putea fi posibil acest lucru? Care este explicația?
Dacă avem un trecut în care am făcut foarte multe erori sau, dimpotrivă, am contactat o suferință, o boală, în momentul în care te rogi, pe toată linia existenței tale – trecut-prezent-viitor – aduci o idee de vindecare sau de împlinire. De exemplu, să spunem că n-ai avut posibilitatea să te înscrii la o școală, la o facultate sau ai vagabondat și la un moment dat te-ai trezit – în clipa în care tu faci o solicitare către o entitate de dincolo de tine, pentru că asta înseamnaă rugăciunea, îți reglementezi și trecutul, și prezentul și viitorul, adică întreaga ta linie de acțiune este supusă împlinirii sau este efectul puterii rugăciunii. Știți ce este rugăciunea? Rugăciunea este un canal pe care noi îl deschidem între noi și o entitate din dimensiunea spirituală, este o comuniune, un cîmp de energie, un canal de energie. Rugăciunea trebuie făcută cu o anumită fervoare, nu pentru că entitatea are nevoie de fervoarea ta, ci canalul de energie dacă nu este cu o implicare afectivă, care însemană energie, nu are forță.
Rugăciunea trebuie făcută cu o anumită fervoare. Canalul pe care vrem noi să intrăm cere forță, iar această forță vine din inimă
Ca să înțelegem – cortexul nu-mi spune decât cum să fac lucrurile, însă forța, energia, o dă subconștientul. Acolo e forța, inima, suconștientul. Un intelectual poate să fie și un necredincios, dacă se roagă din vârful buzelor. Uitați-vă însă la femeia simplă, de la țară, care se roagă în lacrimi – ei i se împlinește mult mai mult rugăciunea. Nu are nevoie entitatea de lacrimile noastre, dar canalul pe care noi vrem să intrăm cere forță și această forță vine din inimă. Eu pot să explic simplu: Dumnezeu vrea să te rogi, dar cred că explicând lucrurile, noi facem un serviciu mult mai mare semenilor noștri, pentru că ei înțeleg și cum trebuie să se roage. Iar totdeauna, după rugăciune, trebuie să spui „mulțumesc”.
Ce înseamnă, din punctul dumneavoastră de vedere, o viață împlinită? Ce ar defini-o?
O viață împlinită este o viață în care fiecare sesizează că are rostul lui, pentru că fiecare venim pe lume cu un rost. Pentru că nimeni nu se naște întâmplător. Noi venim așadar, aici, cu un rost, cu o înclinație către ceva, cu capacitatea de a îndeplini o anumită funcție. Uneori chiar mă gândeam că frumusețea și diversitatea vieții constau și în faptul că fiecare avem o predispoziție pentru diverse lucruri, spre altceva, și nu suntem toți talentați pentru a face același lucru. Ba, mai mult, tind să cred că există un programator dincolo de noi, care știe clar – acesta trebuie să fie contabil, acesta trebuie să fie scriitor, notar etc., pentru că prea în societatea asta fiecare își găsește locul lui.
În acest context, sunt adeseori întrebat de unde știu eu care este predilecția mea, misiunea mea? Simplu. Misiunea ta este bucuria de a face ceva care să te împlinească, să îți dea satisfacția că ai făcut un lucru care te împlinește pe tine însuți. A fi împlinit înseamnă să îți îndeplinești rolul tău, misiunea ta pe care o ai pe lume. Dar pentru asta, omul trebuie să se cunoască pe sine și să aibă sentimentul clar că el poate să facă foarte bine un lucru.
Misiunea ta este bucuria de a face ceva care să te împlinească. Omul trebuie să fie conștient că viața are un scop, un rol și să și-l urmărească asiduu
Cum spunea Confucius, când îți alegi profesia care corespunde înclinației tale, toată viața ta va fi o fericire. Dimpotrivă, dacă profesia pe care ți-o alegi nu corespunde înclinațiilor tale, toată viața ta va fi un chin. De aceea, eu consider că noi avem în clipa de față o școală de psihologie foarte bine constituită și că, obligatoriu ar trebui – pentru că este în interesul individului și al societății – ca omul care se află la răspântie, întrebându-se ce să facă, unde să se ducă, să aibă parte de un examen psihologic de orientare, efectuat după ce termină școlarizarea de baz. Știți cât de mult înseamnă să te cunoști pe tine? Fiecare dintre noi trebuie să își facă rolul și misiunea pe care o are și care îl împlinește.
A te împlini înseamnă să ai bucuria a ceea ce faci. Asta înseamnă că omul trebuie să fie conștient că în viața asta are un scop, are un rol, să și-l urmărească asiduu, în permanență – practic, adormi cu ideea lui, te trezești cu ideea lui, pentru că asta înseamnă în cele din urmă să fii o ființă realizată și împlinită.
Cum se reflectă în comportamentul nostru faptul că numai 5% reprezintă conștientul, iar 95% subconștientul?
Noi putem să ne atingem mai bine scopurile dacă lucrăm în permanență atât conștient, cât și subconștient. Toate dorințele noastre care persistă în conștientul nostru sunt preluate de subconștient, care are capacitatea de a materializa. Dar, atenție, este foarte important să înțelegem un lucru: când suntem conștienți, avem o logică. Subconștientul nu are logică, nu face distincția între bine și rău – și dacă în mintea mea persistă tot soiul de lucruri care nu au finalitate benefică, subconștientul le preia, le materializează și te trezești cu tot felul de lucruri care nu sunt convenabile pentru existența ta, pentru că subconștientul nu are discernământ. De aceea este foarte important ce gânduri, dorințe, idei, concepte lăsăm să fie preluate de subconștient pentru că el poate să materializeze orice. Nu tot ce ne trece prin minte trebuie să fie însă materializat. Asta o știm cu toții.
Rostul nostru, faptul pentru care venim aici, este să ne spiritualizăm conștiința
La final, vă rugăm să adresați câteva gânduri către sibieni.
Faptul că m-ați rugat să țin nu una, ci două conferințe consecutive, îmi spune enorm de mult și, realmente, este o notă foarte bună pentru noi faptul că oamenii vor să vină să ne asculte, să își însușească lucruri noi, să aibă experiențe noi. Important este să ne spiritualizăm. Rostul nostru, faptul pentru care venim aici, este să ne spiritualizăm conștiința, să obținem cunoștințe din ce în ce mai bune, mai elaborate – acest lucru având rolul de a ne ameliora condiția noastră de viață – cu cât știm mai multe, cu atât poți să acționezi mai bine în viața ta, pe de o parte. Pe de altă parte, eu cred că rostul existenței noastre aici, al învățării și, mai ales, al lecției acceptării semenilor – Iisus spunea, a iubirii – această lecție a iubirii are rostul ca noi, într-o altă dimensiune, dacă discutăm ipoteza existenței și a altor dimensiuni, cu noțiunile de aici, să devenim surse de noi creații în univers.
