Dublă VICTORIE la Bacău! Sibianul Dominic CRĂCIUNEAN, campion național U16 la triplusalt și înălțime!

Sibianul Dominic Ștefan Crăciunean (născut în 2009) a cucerit două titluri naționale în finala Campionatelor Naționale de Sală U16, întrecere desfășurată, în perioada 23-24 martie, la Sala de Atletism „Doina Melinte” din Bacău. Sportivul CSȘ Șoimii Sibiu s-a impus, ieri, la triplusalt, cu o săritură care a măsurat 12,56 cm, după care a fost cel mai bun din țară și la înălțime, trecând peste ștacheta fixată la 1,71 metri. Un rezultat cu 6 centimetri mai bun față de următorul clasat. Tot ieri, Shanice-Dzifa Akabah (n. 2010) a intrat în posesia medaliei de bronz la triplu salt feminin, cu o săritură de 11,10 metri.

(Dan GREAVU)

foto: facebook/Atletism Bacău

CSȘ Șoimii a deplasat la întrecerile din weekend o delegație din care a mai făcut parte și Cristian-Ioan Paștiu (născut în 2010). Acesta a luat startul în probele de 400 metri și 800 metri, clasându-se pe locurile 25 și respectiv 30, cu timpii 68,09 sec., respectiv 2:48,73 minute.

Campionul Dominic Ștefan Crăciunean a participat azi și la lungime, terminând al 5-lea, cu o săritură de 5,77 metri.

La întrecerile de la Bacău a mai participat și o reprezentantă a CSȘ Mediaș. Denisa Cînpean (n. 2009) a luat startul în probele de 1500 m și 3000 metri, terminând pe locurile 22, cu timpul 5:51,29 , respectiv locul 6, cu timpul 11:56,41 minute.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*