Droguri, alcool, adolescenți la volan

Polițiștii de la Rutieră au făcut și în weekendul ce tocmai a trecut controale în trafic pentru a depista șoferii care au consumat alcool sau substanțe interzise.

FOTO: arhivă

La data de 18 noiembrie a.c., în jurul orei 03.00, în municipiul Mediaș, polițiștii Biroului Rutier Mediaș au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Hermann Oberth de către un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Axente Sever. În urma testării conducătorului auto cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.

La data de 19 noiembrie a.c., în jurul orei 03.00, în stațiunea Păltiniș, pe DJ 106A, polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr au oprit pentru control un autoturism la volanul căruia a fost identificat un tânăr în vârstă de 17 ani, domiciliat în Orlat. Întrucât persoana în cauză nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.

La data de 19 noiembrie a.c., în jurul orei 21.30, în municipiul Sibiu, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe Calea Dumbrăvii de către un tânăr în vârstă de 21 de ani, din județul Vrancea. Din verificările efectuate a rezultat că termenul de valabilitate al autorizației de circulație provizorie a autoturismului condus este expirat, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de articolul 334 aliniatul 1 din Codul penal.

La data de 19 noiembrie a.c., în jurul orei 23.30, pe raza localității Șeica Mare, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Copșa Mică au oprit un autoturism condus de către un localnic în vârstă de 41 de ani. Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*