Drogați sau băuți bine, prinși la volan

Nu e weekend fără să fie gășiți șoferi drogați sau beți în trafic. S-a întâmplat și în ultimul sfârșit de săptămână.

FOTO: arhivă Mesagerul de Sibiu

La data de 5 ianuarie a.c., în jurul orei 15.00, în municipiul Mediaș, în timp ce conducea un autoturism pe strada Podului, un localnic în vârstă de 65 de ani a virat la dreapta pentru a pătrunde pe strada Stadionului, moment în care a pierdut controlul direcției de deplasare și a acroșat o bordură, avariind autoturismul. Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. Polițiștii Biroului Rutier Mediaș au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

La data de 5 ianuarie a.c., în jurul orei 20.30, în municipiul Mediaș, polițiștii Biroului Rutier Mediaș au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Vaslui de către un localnic în vârstă de 40 de ani. Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 1,19 mg/l alcool pur în aerul expirat, medieșeanul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În cauză, la nivelul Biroului Rutier Mediaș, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

La data de 7 ianuarie a.c., în jurul orei 20.00, în municipiul Sibiu, polițiștii Secției de Poliție Urbană Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe Calea Dumbrăvii de către un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Cisnădie. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, șoferul  fiind condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*