Dragoman începe perfect Mondialul din Africa de Sud

Medieșeanca Andreea Dragoman a început cu două victorii Campionatul Mondial Individual 2023 care se desfășoară în aceste zile în Durban, Africa de Sud. Face parte din delegația României la această importantă competiție, alături de alți șase sportivi, fiind angrenată în probele de simplu feminin și respectiv dublu feminin.
 

foto: facebook/Federația Română de tenis de masă

În primul tur la simplu feminin, Andreea Dragoman a reușit o calificare fantastică, fără set pierdut, la o sportivă de top (fostă loc 10 mondial, actual loc 29). „Andreea Dragoman le-a urmat în runda următoare pe colegele sale cu o victorie fantastică, cu un avantaj din start pe care l-a menținut până a închis meciul contra lui Chen Szu-Yu (Taipei), scor 4-0 (13-11, 12-10, 11-2, 11-6).“, a transmis Federația Română de tenis de masă.

În turul 2 la simplu feminin au obținut calificarea și celelalte românce participante: Bernadette Szocs, Adina Diaconu și Elizabeta Samara.
Medieșeanca noastră a trecut așadar în 32-imi unde o va întâlni, azi, de la ora 12,40, pe o mai veche cunoștință, Ozge Yilmaz (Turcia).

Startul perfect pentru Andreea Dragoman a fost dublat aseară în proba de dublu, unde joacă alături de Elizabeta Samara. „Fără emoții în primul tur pentru Andreea Dragoman și Elizabeta Samara, iar toate perechile de dublu feminin sunt în 16-imi la Campionatul Mondial Individual 2023! Andreea Dragoman/Elizabeta Samara – Musfiquh Kalam/Lailaa Edwards (Africa de Sud) 3-0 (11-2, 11-4, 11-3)“, anunță FRTM
Reamintim, la ediția precedentă, din Houston, Statele Unite ale Americii, perechea de dublu feminin Elizabeta Samara/Andreea Dragoman s-a clasat pe locul al cincilea, la un pas de medalia mondială, după meciul din sferturile de finală.

Programul, toate rezultatele și informațiile sunt pe site-ul FRTM–> https://bit.ly/41dUbBI


Meciurile sportivilor români pot fi urmărite live video pe AntenaPLAY–> https://bit.ly/439HdX5

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*