Două podețe din Sibiu, în pericol de desființare. Corina Bokor cere Primăriei să țină cont de localnici

Două podețe folosite de zeci de ani de locuitorii de pe strada Cerbului ar putea fi desființate, însă oamenii din zonă cer Primăriei Sibiu să le păstreze. Subiectul a fost ridicat de consiliera locală Corina Bokor în ședința Consiliului Local, alături de problemele privind zonele verzi din Gușterița și accesul către strada Siretului.

(Maria-Antonia Oana)

Sursă foto: Mesagerul de Sibiu

Desființarea lor ar obliga locuitorii să folosească rute mult mai lungi.

„Aceste podețe sunt foarte vechi. Nici nu mai știu cetățenii care sunt mai tineri dacă sunt de 20 sau de 30 de ani, dar nu asta are importanță. Ei folosesc aceste podețe pentru a traversa râul c și a ajunge la școli, grădinițe și stații de autobuz”, a spus Corina Bokor.

Consiliera a atras atenția și asupra faptului că podețele fac legătura între cele două părți ale străzii Cerbului, una asfaltată și cealaltă neasfaltată, unde sunt locuințe.

Probleme și în Gușterița

A doua problemă ridicată de Corina Bokor a vizat zona verde din cartierul Gușterița. Consiliera a reclamat faptul că unele spații sunt neîngrijite și că, după desființarea unor grădini în urmă cu câțiva ani, terenurile au ajuns să fie folosite pentru depozitarea deșeurilor.