Două eleve de la Octavian Goga au adus noi premii pentru Sibiu

Inspectoratul Școlar Județean Sibiu anunță rezultatele obținute de elevele din județul Sibiu la faza națională a Olimpiadei de limbi clasice – limba latină, desfășurată la Școala Profesională „DANUBIUS” Tulcea, în perioada 21–24 mai 2026.

Elevele Popa Ilinca (clasa a IX-a) și Fleșeriu Andreea-Ioana (clasa a X-a), de la Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu, au obținut Mențiune și Medalia de argint, reprezentând cu onoare județul Sibiu la această competiție de prestigiu, care reunește anual cei mai buni elevi din țară pasionați de studiul limbilor clasice.

Foto: Inspectoratul Școlar Județean Sibiu

Aceste rezultate confirmă nivelul înalt al pregătirii elevilor sibieni, precum și rolul esențial al cadrelor didactice în promovarea studiului limbilor clasice și a valorilor culturii umaniste. Performanțele elevelor aduc prestigiu învățământului sibian și întregii comunități locale, demonstrând actualitatea și relevanța studiului limbii latine în formarea intelectuală a tinerilor.

Foto: Inspectoratul Școlar Județean Sibiu

Inspectoratul Școlar Județean Sibiu adresează felicitări elevelor pentru munca, seriozitatea și pasiunea lor, precum și profesorilor îndrumători pentru profesionalism și devotament. De asemenea, adresăm mulțumiri familiilor elevelor pentru sprijinul constant acordat.

Foto: Inspectoratul Școlar Județean Sibiu

Subiectele, baremele, rezultatele elevilor participanți și alte aspecte ale Olimpiadei Naționale de Limbi Clasice, ce s-a defășurat la Tulcea, pot fi accesate pe site-ul https://isjtulcea.ro/2026/05/18/olimpiada-nationala-de-limbi-clasice-greaca-veche-latina-tulcea-21-24-mai-2026/