Doliu la ULBS. A murit Prof. Univ. dr. Dan Paul Ștefănescu

Anunțul a fost făcut de Universitatea Lucian Blaga pe pagina de internet.

Foto: ULBS

„Cu profund regret, Facultatea de Inginerie din cadrul Universităţii ”Lucian Blaga” din Sibiu se desparte de cel care a fost prof. univ. dr. Dan Paul Ștefănescu, un mare specialist în domeniul ingineriei gazelor naturale, cadru didactic al Departamentului de Inginerie Industrială şi Management (programul de licenţă Transportul, Depozitarea şi Distribuţia Hidrocarburilor şi programul de master Ingineria şi Managementul Gazelor Naturale).

Prof. univ.dr. Dan Paul Ștefănescu a fost un spirit viu şi o voce aparte în peisajul specialiştilor din zona de competenţă ce vizează exploatarea, depozitarea şi distribuţia gazelor naturale. Pe zona de activitate profesională trebuie menţionată contribuția sa remarcabilă în cadrul S.N.G.N. Romgaz S.A. unde în ultima perioadă a ocupat poziţia de Director Exploatare şi Producţie, fiind unul dintre specialiştii acestui  domeniu, cu o activitate deosebită şi neîntreruptă în ceea ce privește exploatarea şi producţia gazelor naturale, atât la Târgu Mureş, oraşul natal, cât şi la Mediaş.

In paralel cu activitatea de la S.N.G.N Romgaz SA,  domnia- sa a desfăşurat şi o activitate didactică deosebită. A fost profesor asociat, intre anii 1981-1983, la actuala Şcoala Naţionala de Gaze Naturale Mediaş unde a predat atât la liceu, cât si la şcoala de maiştri, discipline de specialitate din domeniul forajului si extracţiei hidrocarburilor.
Din anul 1996 a început colaborarea cu Facultatea de Inginerie a Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, în rolul de cadru didactic asociat, pentru ca  din anul 2001 să ocupe postul de conferenţiar universitar, iar din 2005,  poziţia de profesor universitar. A predat discipline specifice:
–  Ingineria zăcămintelor de gaze naturale
–  Reabilitarea zăcămintelor mature de gaze naturale
–  Înmagazinarea şi comercializarea gazelor naturale (cursuri Master)
– Maximizarea factorului de recuperare al gazelor naturale prin remodelare geologică şi
simulare numerică (cursuri Master).

Profesorul Dan Paul Ștefănescu a fost autorul a șase cărţi de specialitate, a peste 90 de articole publicate în ţară şi străinătate, precum si coautor al unei invenţii din domeniul distribuţiei gazelor, autorul a opt suporturi de curs pentru programe de licența si de masterat. De asemenea, a fost fondatorul şi redactorul – şef al Revistei Naţionale de Gaze Naturale. Din 2011, a avut calitatea de visiting professor, la AGH University of Science and Technology din Cracovia.

Îi suntem recunoscători profesorului Dan Paul Ștefănescu pentru întreaga sa activitate pusă în slujba comunității academice și a generațiilor viitoare.

Drum lin spre stele, domnule profesor!” au transmis reprezentanții Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*