Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu anunță, cu profund regret, trecerea în neființă a doamnei Dr. Corina Cazan, un medic remarcabil și un om de o deosebită calitate umană, care a lăsat o amprentă durabilă asupra comunității medicale sibiene.
Întregul colectiv al spitalului își exprimă durerea și recunoștința pentru activitatea excepțională pe care Dr. Corina Cazan a desfășurat-o de-a lungul carierei sale. Prin profesionalism, empatie și dedicare, doamna doctor a influențat pozitiv viețile a numeroși pacienți și a fost o sursă de inspirație pentru generații de studenți pe care i-a îndrumat cu răbdare și dăruire.
„A fost un OM și un MEDIC deosebit, cald, empatic, implicat, care a marcat și schimbat drumul multor suflete aflate în suferință. Amintirea dânsei va rămâne vie în inimile noastre, ale tuturor”, transmit colegii din cadrul Spitalului Clinic de Pediatrie.
În aceste momente de profundă tristețe, instituția transmite sincere condoleanțe familiei îndurerate, asigurându-i de întreaga compasiune și solidaritate.
Dumnezeu să o odihnească în pace!