Doliu în lumea artistică. A murit actorul Doru Ana. Actorul a jucat și pe scena teatrului sibian

Celebrul actor Doru Ana a murit noaptea trecută la vârsta de 68 de ani, informează AGERPRES.

„Actorul Doru Ana a murit în noaptea de 10 spre 11 octombrie 2022, la vârsta de 68 de ani. „Drum lin în lumină, Doru Ana (28 februarie 1954 – 11 octombrie 2022)”, se arată pe pagina de Facebook a Casei de Producţie a TVR.

Doru Ana s-a născut pe data de 28 februarie 1954, în Bucureşti. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Capitală, promoţia 1980, la clasa profesoarei Olga Tudorache.

A fost profesor universitar doctor la departamentul Arta Actorului de la Facultatea de Teatru din cadrul UNATC.

În teatru a interpretat peste 50 de roluri, precum Bufonul Tocilă din comedia „Cum vă place” de W. Shakespeare, Cebutakin din „Trei surori” de Cehov, sau Zaharia Trahanache din „O scrisoare pierdută” de I.L.Caragiale. A jucat pe scenele Teatrului Bulandra, Teatrului de Comedie, Teatrului Naţional Bucureşti, Teatrului Ion Creangă, precum şi pe scenele unor teatre din Braşov, Sibiu, Ploieşti.

A jucat, de asemenea, în zeci de filme. Primul film în care a fost distribuit a fost „Egmont” (1977). Alte roluri notabile a interpretat în producţiile „Terminus paradis” (1998), „Marfa şi banii” (2001), sau „Umbre” (2019).

A mai jucat în filme precum: „Viraj periculos” (1983), „Primăvara bobocilor” (1985), „Marea sfidare” (1990), „Stare de fapt” (1996), „Transfer de personalitate” (1996), „Occident” (2002), „Moartea domnului Lăzărescu” (2005), „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” (2007), „Francesca” (2009), „După dealuri” (2012), „Live” (2015), „Ultima zi” (2016), „Fructul oprit” (2018), „Adela” (serial TV, 2021), „Căutătorul de Vânt” (2022).

A primit două nominalizări la Premiile Gopo la categoria Cel mai bun actor într-un rol secundar pentru rolurile din ”Cealaltă Irina” (2010) şi ”Visul lui Adalbert” (2013).

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*