Zeci de cititori și apropiați ai scriitoarei Doina Ruști au participat la Biblioteca ASTRA la lansarea romanului „Matuf, peruchierul” apărut la Humanitas Junior. Întâlnirea a pus în discuție teme precum istoria, identitatea și inteligența artificială, dar și felul în care tehnologia schimbă lumea în care trăim. Alături de scriitoare au participat lect. univ. dr. Răzvan Pop, lect. univ. dr. Alina Bako și prof. Camelia Moga.
(Maria-Antonia OANA)

Sursă foto: Mesagerul de Sibiu
Lect. univ. dr. Alina Bako a vorbit despre modul în care autoarea construiește povestea pornind de la un element simplu și anume părul.
„Felul în care sunt înlănțuite evenimentele, un lucru atât de simplu precum părul, este cel de la care pleacă o întreagă istorie”, a spus Alina Bako.
Aceasta a remarcat și trecerea dintre cele două planuri ale romanului, de la atmosfera secolului al XVIII-lea, în care apar meșteșugarii, către lumea contemporană și inteligența artificială.
„Cartea pendulează între atmosfera secolului al XVIII-lea, în care în centru sunt meșteșugarii, iar trecerea se face spre inteligența artificială și tinerii care folosesc ChatGPT”, a explicat Alina Bako.

Sursă foto: Mesagerul de Sibiu
Doina Ruști a povestit cum a apărut personajul Matuf și cum s-a conturat ideea romanului.
„Matuf, peruchierul este o persoană bizară, ciudată și tânără. Puterea lui era părul. (…) AI a intrat deja în viața noastră. Suntem niște ființe, iar singura posibilitate de a ajunge nemuritori este de a rămâne într-o inteligență artificială cu o emoție sau o întâlnire”, a explicat autoarea.
Lansarea de la Biblioteca ASTRA s-a transformat într-un dialog cu publicul, iar cei prezenți au avut ocazia să discute direct cu scriitoarea despre carte, personaje și temele sale.
Romanul „Matuf, peruchierul” propune o întâlnire între trecut și viitor, între istorie și tehnologie, într-o poveste adresată în special tinerilor, dar care poate fi citită și din perspectiva unui cititor adult.

Sursă foto: Mesagerul de Sibiu
Cine este Doina Ruști
Doina Ruști este o scriitoare și prozatoare română, născută în 1957, cunoscută pentru romanele sale care combină literatura realistă cu fantasticul, misterul și teme istorice sau sociale. Este și profesoară universitară, cu specializare în istoria culturii și civilizației universale, și a predat la instituții precum UNATC și Universitatea din București.
Printre cele mai cunoscute cărți ale sale se numără „Zogru”, „Fantoma din moară”, „Lizoanca la 11 ani”, „Logodnica” și trilogia fanariotă, formată din „Manuscrisul fanariot”, „Mâța Vinerii” și „Homeric”. În ultimii ani a publicat „Zavaidoc în anul iubirii”, „Ferenike”, precum și romane pentru publicul tânăr, între care „Platanos” și „Sălbatica”.

Sursă foto: Mesagerul de Sibiu












